Băișanu: Cunosc oameni politici din Suceava care așteaptă ca oricare guvern să facă ceva să-i scape


Intră acum și în grupul de

Președintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, a comentat, luni seara, la Antena 3, situația determinată de faptul că o instanță din România, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia, a anulat executarea pedepsei fostului secretat al CJ Alba, Dan Daniel, condamnat la 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu după ce Curtea Constituțională a stabilit că prevederile din Codul Penal privind abuzul în serviciu sunt constituționale doar în măsura în care se încalcă o normă legală.

În emisiunea La ordinea zilei, în care a fost prezentat acest caz și în care s-a explicat că fostul secretar al CJ Alba era acuzat de abuz în serviciu pentru încălcarea unor prevederi dintr-o Hotărâre de Guvern, ceea ce se pedepsește administrativ și nu penal, Alexandru Băișanu a comentat situația arătând în acest domeniu limbajul este ermetic și că este mult mai ușor de „aruncat un slogan în piață” cu „Hoții la pușcărie” decât să explici că ceea ce a făcut Guvernul Grindeanu prin punerea în acord a legii cu deciziile Curții Constituționale era corect.

Băișanu a spus că „strada trebuie să înțeleagă” că Guvernul a decis ca cei care au greșit trebuie să plătească și că nu era nimeni favorizat.

Liderul ALDE Suceava a spus că nici el nu este de acord cu adoptarea unor măsuri pentru favorizarea unor persoane și că nimeni nu a intenționat acest lucru.

„La Suceava cunosc oameni politici care așteaptă o mișcare, a oricărui guvern, să-i scape”, a spus Băișanu.

El a spus că aceștia și-au pus banii deoparte și așteaptă să vină cineva să-i albească.

Băișanu a spus că oricât aceștia ar aștepta, „e clar că hoții vor plăti”.

 

 


Intră acum și în grupul de