PSD Suceava are patru propuneri de secretar de stat. După Eugen Uricec la Mediu, se așteaptă numiri și la Justiție sau Sănătate


Intră acum și în grupul de

Liderul grupului PSD din Consiliul Local Suceava, Vasile Mocanu, a declarat, joi seara în emisiunea Exclusiv 90 de minute de la Bucovina TV că organizația județeană PSD Suceava a votat patru propuneri ale organizației pentru funcții de secretar de stat, una dintre propuneri fiind fostul deputat Eugen Constantin Uricec care a fost numit deja secretar de stat la Ministerul Mediului.

Mocanu a evitat să spună care sunt celelalte nominalizări și a estimat că cel puțin încă una din persoanele propuse de organizația PSD Suceava va fi numită în funcția de secretar de stat.

El a menționat că propunerile au fost și pentru Ministerul Justiției sau pentru Ministerul Sănătății ori pentru Ministerul Muncii.

Fostul deputat PSD de Suceava, Eugen Constantin Uricec, a fost numit secretar de stat la Ministerul Mediului, de premierul Sorin Grindeanu din data de 7 martie. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial al României, miercuri dimineață.

Eugen Uricec a fost deputat PD-L din 13 august 2008 până în primăvara lui 2012 când a plecat din PDL și s-a înscris în PSD, parte a USL. El a fost ales din nou deputat pe colegiul Fălticeni.

Uricec nu a mai candidat în alegerile parlamentare din 2016.

Actualul secretar de stat este inginer-constructor și a fost managerul CASTOR SA Suceava.

El a mai fost și vicepreședinte PD al CJ Suceava,în mandatul 2004-2008.

Eugen Constantin Uricec a fost preşedinte al PD Suceava până în decembrie 2007 când PD a fuzionat cu PLD şi a format PDL, iar după fuziune, conducerea PDL Suceava a fost preluată de actualul preşedinte al organizaţiei, Gheorghe Flutur. (Alin Dima)


Intră acum și în grupul de