Intră acum și în grupul de
Liderul ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, a apreciat, luni seara, la Antena 3 că situația privind poziția adoptată de șeful Parchetului General, Augustin Lazăr, și de procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, în ceea ce privește decizia Curții Constituționale care a constatat că procurorii au încălcat Legea fundamentală, va fi soluționată de ministrul Justiției.
El a comentat și poziția exprimată de procurorul șef al DNA care consideră că având în vedere statutul și atribuțiile conferite de Lege și Constituție, actele și soluțiile dispuse de procurori sunt supuse controlului instanțelor de judecată, iar evaluarea profesională a procurorilor este realizată numai de către Consiliul Superior al Magistraturii.
„Ne aflăm într-un punct destul de delicat. Am senzația că doamna Kovesi spune că nu mai avem nevoie de ministrul Justiției, că nu mai poate face nimeni nimic în țara asta și că fiecare instituție face ce vrea când vrea. În opinia mea cred că ministrul Tudorel Toader, care este un om serios știe ce face, i-a chemat la discuții, va trage concluziile și,evident, toate instituțiile subordonate Ministerului Justiției își vor face datoria până la capăt. Și cred că lucrurile acestea vor fi rezolvate până la final”, a declarat Alexandru Băișanu. (N.B.)
Intră acum și în grupul de