Gheorghe Flutur, invitat de suflet al lui Mircea Ionescu Quintus la Cotroceni la cermonia prin care a fost decorat cu Steaua României la împlinirea vârstei de 100 de ani


Intră acum și în grupul de

Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a fost invitat de suflet al președintelui de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus la ceremonia de vineri de la Palatul Cotroceni unde, cu ocazia împlinirii a 100 de ani, acesta a fost decorat de președintele României cu Steaua României în grad de ofițer.

Gheorghe Flutur a declarat după ceremonial că a fost un moment deosebit de emoționant.

Liderul liberal sucevean i-a oferit lui Mircea Ionescu Quintus o icoană a lui Ștefan cel Mare și Sfânt.

El a subliniat că a avut întotdeauna un respect deosebit față de Mircea Ionescu Quintus, iar din anul 2000, când s-a înscris în PNL, între el și Mircea Ionescu Quintus a fost o apreciere reciprocă.

La această ceremonie, Mircea Ionescu Quintus a rememorat momentele importante din viața sa, și a recunoscut că existența sa este ”un roman”.

Cunoscut ca epigramist, el a compus și o epigramă, pentru aniversarea sa: ”Vreo sută ani mi se adună / Ca prin păduri semeții brazi / Și s-or găsi destui să spună/ Ce mai înseamnă suta, azi!”

”Nu mi-a fost ușor să trăiesc o așa de îndelungată viață”, a mărturisit Mircea Ionescu Quintus, la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Klaus Iohannis dar și a liderilor PNL care au dorit să asiste la decorarea președintelui de onoare al formațiunii.

La cermonia de la Palatul Cotroceni au mai participat președintele interimar al PNL, Raluca Turcan și liderii liberali Cătălin Predoiu, Ludovic Orban și Teodor Atanasiu.

Mircea Ionescu Quintus împlinește sâmbătă 100 de ani, din care 80 i-a pus în slujba Partidului Național Liberal și a fost președinte al partidului în perioada 1993-2001.

El a fost ministru al Justiției în Guvernul condus de Theodor Stolojan și senator în legislaturile 1996-2000 și 2004-2008.


Intră acum și în grupul de