Intră acum și în grupul de
Președintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, a declarat marți seara la România TV că susține ca toți cei care investesc și fac afaceri în România să fie taxați la fel.
El a spus că PSD și ALDE au un program de guvernare și sunt lucruri care s-au făcut și care se vor face.
„Au fost crescute salarii, au fost crescute pensiile. După aceea e nevoie de o colectare serioasă și consider că instituțiile statului trebuie să-și facă datoria”, a spus Băișanu.
El s-a pronunțat pentru colectare în mod egal pentru toți cei care fac afaceri în România.
„Atâta timp cât nu vom colecta de la toți în mod egal nu vom face nimic. Mă refer la diferența dintre amărâtul de investitor din România și beneficiarul din străinătate, adică multinaționalele care plătesc mult mai puțin. În momentul de față eu personal consider că dacă investești în România, faci afaceri în România trebuie să plătească identic cu românii”, a spus Băișanu.
Senatorul Daniel Zamfir i-a spus că a depus un proiect de lege în acest sens și i-a cerut să îl sprijine.
„Cu mare drag”, a răspuns Băișanu care a adăugat că i-a apreciat și susținut alte două legi.
„Va trebui făcut musai”, a conchis Băișanu.
Intră acum și în grupul de