Corneliu Popovici: Universitatea Suceava trebuie să fie un reper pentru dezvoltarea zonei. Specialiștii formați rămân în zonă doar dacă există perspective


Intră acum și în grupul de

Fondatorul organizației județene PMP Suceava, Corneliu Popovici, a declarat în cadrul emisiunii Exclusiv 90 de minute de la Bucovina TV că Universitatea Suceava este un punct de reper în ceea ce înseamnă dezvoltarea județului și a municipiului.

„Dacă vrem să ajungem în Europa, trebuie ca USV să fie reper pentru că mai avem de trecut niște etape, raportat la situația în care suntem astăzi ca județ și țară”, a spus Popovici într-o intervenție telefonică în cadrul unei emisiuni în care invitat în platou era rectorul USV, Valentin Popa.

El a menționat că speră ca și clasa politică să se orienteze mai corect spre USV.

„USV poate fi luată ca etalon de dezvoltare a unei zone din punct de vedere administrativ a ceea ce trebuie să se întâmple înspre bine în acest județ”, a spus Popovici.

El a mai declarat că orice om de administrație poate lua exemplul Universității Suceava.

„E o zonă ce arată altfel decât restul municipiului, decât restul județului. Cu toții vobim cu plăcere, ne face plăcere ceea ce se întâmplă acolo. E un act administrativ care s-a dezvoltat mai corect, iar analizele au fost făcute altfel de restul adminisrației județene și locale”, a spus Popovici.

El consideră că și colaborarea între Consiliul Județean Suceava pe de o parte, Primăria municipiului Suceava pe de altă parte, cu Universitatea Suceava trebuie să fie mult mai profundă și mult mai consistentă dacă se dorește dezvoltare.

„Implicarea Universității în ceea ce înseamnă strategie de dezvoltare a județului, a municipiului trebuie să fie mult mai profundă și de aceea trebuie să fie implicată și Universitatea la masa dezbaterii. Mi-ar place să văd idei ale Universității Suceava care să se regăsească în strategiile de dezvoltare a județului”, a declarat Popovici.

Totodată, el a spus că este important că pe lângă pregătirea unor specialiști, este nevoie ca acești specialiști să rămână în zonă și nu să plece din cauza lipsei de perspectivă.

„Universitatea creează acele diamante, dar acele diamante odată scoase trebuie ținute aici. Nu e bine să producem diamante pentru alte țări sau alte zone ale țării. Noi aici trebuie să folosim acele diamante și nu poți să îl faci să rămână dacă nu există o strategie bine pusă la punct, respectată și cu acordul universității și administrației locale și județene”, a declarat Popovici.  (N.B.)

 


Intră acum și în grupul de