Deputatul PSD de Suceava, Maricela Cobuz, a îndemnat parlamentarii români să creadă în România și să acționeze în favoarea României ca stat independent și suveran în cadrul UE


Intră acum și în grupul de

Deputatul PSD de Suceava, Maricela Cobuz, a susținut, marți, în plenul Camerei Deputaților o declarație politică în care a îndemnat parlamentarii să creadă în România și să acționeze în favoarea României ca stat independent și suveran în cadrul Uniunii Europene.

În discursul susținut în Parlament, deputatul sucevean a confundat însă puterea executivă, respectiv Guvernul cu puterea legislativă, Parlamentul, și a spus că Guvernul trebuie să „legifereze” în favoarea românilor.

„A venit timpul să vorbim despre valorile României ca națiune de sine stătătoare, cu o constituție proprie și cu un Guvern care legiferează în favoarea românilor”, a spus Cobuz care consideră că aleșii, localini, județeni, naționali și europeni trebuie să acționeze în interesul poporului român și identității naționale.

„Parlamentarii europeni ca și cei din Parlamentul României sunt aleși prin vot de către cetățenii români, la fel ca primarii, consilierii locali sau județeni, președintele României. Ei trebuie să militeze în sprijinul poporului român și a identității naționale. În rândul celorlalte state membre ale Uniunii Europene România are de parcurs un traseu mai greu, dar nu imposibil. Să arătam europenilor ceea ce suntem noi cu adevărat, să ne promovăm adevăratele valori, să ne expunem partea frumoasă a României. Ce s-ar face marile companii IT, clinicile de specialitate din Europa şi din lume etc., fără mințile luminate care s-au născut la noi. Este timpul să devenim la fel de importanți precum am fost iar pentru acest lucru schimbarea şi cheia succesului este în fiecare dintre noi. Mai mult decât important a devenit sloganul  Cred în România”, a menționat Cobuz.

Ea a adăugat că este momentul ca cetățenii să aibă încredere în clasa politică.

„Trăim într-o democrație a statului de drept, în care cetățenii cu drept de vot își exprimă opțiunea politică. Este momentul ca acești cetățeni să aibă încredere în clasa politică. Acest lucru este încurajat de respectarea şi îndeplinirea măsurilor promise în campania electorală.Avem reprezentanți în Parlamentul European. Aceștia au misiunea de a ridica standardul actual cu maximă responsabilitate. Avem nevoie de cei mai buni dintre cei mai buni”, a mai declarat deputatul sucevean.

Maricela Cobuz a subliniat că parlamentarii trebuie să construiască politicile și legile care sprijină cetățeanul român.

„Acum depinde de noi cum privim lucrurile și cum acționăm în favoarea României ca stat independent și suveran. Este timpul ca noi să construim politicile și legile care sprijină cetățeanul român și îl transformă în cetăţean european cu drepturi depline în toate sectoarele de la politic, economic, până la educațional și cel de sănătate”, a conchis Maricela Cobuz.(N.B.)


Intră acum și în grupul de