Deputatul PNL Ioan Bălan cere ministrului Transporturilor extinderea infrastructurii aeroportuare: Creșterea numărului de pasageri determină aeroporturile să-și testeze limita maximă de trafic


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan, a solicitat, marți, ministrului Transporturilor, Răzvan Alexandru Cuc, să anunțe un program de extindere și modernizare a infrastructurii aeroportuare în concordanță cu creșterea mare a traficului de pasageri, dar totodată cere ministrului să schimbe strategia Tarom care a ajuns într-o scădere de competitivitate.

 

„Creșterea economică din ultimii ani, precum și creșterea concurenţei în sectorul serviciilor de transport aerian au determinat salturi spectaculoase ale traficului de pasageri care au tranzitat prin aeroporturile românești”, în transmite Ioan Bălan ministrului Transporturilor.

El arată că potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, traficul de călători a crescut în anul 2016 cu 23,5% la nivel naţional, până la 16,39 milioane de pasageri, dintre care circa două treimi au tranzitat prin aeroportul Henri Coandă din Otopeni.

„Salturi importante au înregistrat majoritatea aeroporturilor din ţară: Iași, Cluj, Timișoara, dar și aeroporturi precum Suceava sau Bacău, pe care au început să opereze noi companii. Mai mult, intensificarea curselor de tipul „low cost” conduc către prognoze de trafic aeroportuar care vor depăși 19 milioane de pasageri, în anul 2017, adică o creștere cu 12%-15%, estimări care-și menţin optimismul și pentru anii următori”, menționează Ioan Bălan.

El considreră că aceste evoluţii sunt îmbucurătoare în măsura în care infrastructura aeroportuară și personalul aferent ar urma același trend, aceeași evoluţii și s-ar dezvolta cu aceeași viteză.

„Din păcate, majoritatea aeroporturilor din ţară trag un semnal de alarmă real cu privire la faptul că această evoluţie a numărului de pasageri le-au adus la testarea limitei maxime de trafic motiv pentru care se impune, de urgenţă, demararea unor lucrări de investiţii care să conducă la modernizari și extinderi ale infrastructurii aeroportuare”, spune Ioan Bălan în interpelarea adresată ministrului Transporturilor.

El crede că nu mai trebuie să amintescă faptul că fluxurile mari de trafic aduc cu ele și provocări importante cu privire la siguranţa transportului de călători pe calea aeriană, de la controlul poliţiei de frontieră, controlul antitero până la pregătirea și evaluarea aeronavelor înainte și după decolare.

Deputatul liberal sucevean îi cere ministrului Transporturilor să spună care este planul investiţional pe care și-I asumă pentru anul 2017 în scopul modernizării și creșterii capacităţii infrastructurilor aeroportuare din România și care sunt aeroporturile pe care își propune să înceapă construirea de terminale noi de călători în anul 2017 în condiţiile în care aeroporturile din ţară au înregistrat cele mai rapide creșteri ale traficului de călători, în unele cazuri și de peste 50% în anul 2016, și în ce mod va stimula și încuraja companiile de transport să opereze rute interne și externe de pe aeroporturile secundare.

Totodată, deputatul sucevean îl întreabă pe ministrul Transporturilor care vor fi direcţiile strategice de schimbare a abordării de management pentru compania națională Tarom care să conducă atât la înnoirea parcului de aeronave cât și la creșterea competitivităţii prin calitatea serviciilor și preţului în raport cu ofertele celorlalte companii aeriene în condiţiile în care compania naţională de transport aerian se adâncește într-o pierdere de competitivitate.(N.B.)


Intră acum și în grupul de