Comuna Straja are de vineri buget local. Primarul Mihai Juravle:Mulțumesc tuturor consilierilor locali pentru deblocarea situației


Intră acum și în grupul de

Primarul comunei Straja, Mihai Juravle, a salutat, vineri, decizia consilierilor locali din comună care au deblocat activitatea administraţiei locale prin adoptarea bugetului local al comunei, se arată într-un comunicat de presă.

Juravle a explicat că în data de 3 aprilie 2017 nu s-a reuşit adoptarea bugetului local din cauză că nu s-a asigurat cvorumul de şedinţă prin neparticiparea consilierilor locali PNL şi că administraţia locală din comună era în situaţie de blocaj.

În aceste condiții, primarul comunei Straja s-a deplasat în cursul zilei de marţi la Bucureşti  unde, cu sprijinul deputatului PSD, domnul Cătălin Ioan Nechifor, a avut o discuţie cu ministrul Finantelor Publice, domnul Viorel Ştefan, despre modul în care situaţia poate fi deblocată.

Ulterior, în cursul zilei de joi, o delegaţie a Prefecturii Suceava a analizat la Straja situaţia intervenită, în condiţiile în care ultima zi de depunere a bugetului local la Administraţia Finanţelor Publice Suceava este vineri, 7 aprilie 2017.

După discuţiile purtate s-a decis convocarea, de îndată, a unei şedinţe a Consiliului Local Straja pentru vineri dimineaţă la ora 8:30 când s-a asigurat cvorumul de şedinţă şi s-a votat bugetul local.

“Situaţia a fost deblocată, iar cei peste o sută de salariaţi din educaţie, servicii sociale şi Primărie vor putea să-şi primească salariile înainte de Sărbatorile Pascale”, a declarat primarul Mihai Juravle.

Primarul a mulţumit tuturor consilierilor locali din comuna Straja care au înţeles necesitatea funcţionării administraţiei publice locale, pentru că au susţinut ca situaţia să intre în normalitate în comună.

“Interesul localităţii trebuie să stea deasupra intereselor politice. Intrăm în normalitate, iar saptamana viitoare vom avea o sedinţă ordinară a Consiliului Local Straja. Nu putem bloca o comună punând interesele personale mai presus de cele ale localităţii. Trebuie să acţionăm cu toţii pentru interesele locuitorilor care ne-au ales”, a concluzionat primarul comunei Straja, Mihai Juravle.


Intră acum și în grupul de