Ioan Bălan: E sarcina noastră să nu lăsăm PSD să revină la cârma județului Suceava. PSD a adus numai stagnare și sărăcie, iar după ce a ajuns la guvernare cu minciuni au proptit economia de gard


Intră acum și în grupul de

Prim vicepreședintele PNL Suceava, deputatul Ioan Bălan, a declarat, sâmbătă, în cadrul Comitetului de Coordonare Județean al PNL Suceava că PNL Suceava are sarcina să nu lase PSD să mai revină la conducerea județului Suceava întrucât a adus numai stagnare și sărăcie.

„Suntem o echipă de învingători. Avem președinte de CJ, doi vicepreședinți și majoritatea în Consiliul Județean.(…) Această echipă va aduce modernizare și bunăstare la noi în județ. Am mai făcut-o și am demonstrat că pot”, a spus Ioan Bălan.

El a subliniat că liberalii suceveni sunt, de departe, cei mai puternici și fiecare dintre ei va trebui să se lupte pentru suceveni.

„Vom avea cea mai puternică echipă politică. Este sarcina noastră, a noii echipe, să nu lăsăm PSD să revină la cârma județului. Da, PSD în Bucovina nu mai are ce căuta. În Bucovina a adus numai stagnare și sărăcie. PSD a adus numai șomaj, salarii proaste, drumuri de pământ, școli și spitale ruinate, sărăcie și subdezvoltare”, a spus Bălan.

Liderul liberal a menționat că este în sarcina PNL să arate sucevenilor că sunt diferiți de alte formațiuni.

„Noi nu mințim, suntem aproape de nevoile oamenilor, nu vindem iluzii oamenilor. Sarcina noastră cea mai grea este să scoatem județul din sărăcia în care l-a înfundat PSD. Sucevenii sunt oameni demni, nu vor milă nu vor pomană, vor locuri de muncă bine plătite și un stat pus în slujba cetățeanului. (…)De aceea oamenii se uită cu speranță la noi”, a mai declarat Bălan.

El consideră că PSD va trebui să plece de la guvernare cât mai curând pentru că a eșuat înainte să înceapă să guverneze.

„Au învins în alegeri cu minciună și promisiuni grosolane. Numai după patru luni au proptit economia în gard. Nu putem sta nepăsători. Nu putem asista la amanetarea viitorului acestei țări. La București trebuie să punem bazele viitoare guvernări PNL și asta nu peste ani ci imediat după alegerile noastre interne. PNL va veni la guvernare fără niciun dubiu. PNL va trebui să repare ceea ce PSD distruge zi de zi, dar PNL trebuie să fie pregătit să guverneze. Guvernarea nu înseamnă doar declarații politice la televizor. Guvernarea înseamnă responsabilitate pentru destinul fiecărui român din țara noastră”, a spus Ioan Bălan.


Intră acum și în grupul de