Ion Lungu și-a luat angajamentul că va acționa pentru ca Primăria Suceava să fie câștigată de PNL și în 2020


Intră acum și în grupul de

Prim vicepreședintele organizației județene PNL Suceava, primarul Ion Lungu, președinte al organizației liberale municipale, a declarat, sâmbătă, în cadrul Comitetului de Coordonare Județean al PNL Suceava că își ia angajamentul să acționeze astfel încât Primăria Suceava să fie câștigată de candidatul PNL la alegerile din 2020.

„Nu avem voie să pierdem Primăria Suceava în 2020. Cei mai buni candidați îi are PNL, patru din ei sunt în această sală. Sper să avem maturitatea să găsim candidatul cel mai bun, să păstrăm primăria la PNL și în 2020”, a spus Lungu în cadrul ședinței liberalilor.

El le-a mai spus că PNL este la putere în județul Suceava și va trebui ca reprezentanții liberali din administrație să își facă foarte bine treaba în administrație.

„Domnul Flutur și-o face la Consiliul Județean. Mă angajez, aici, în fața dumneavoastră, că vom face și noi același lucru la municipiu și vom păstra șanse intacte de recâștigare a Primăriei în 2020”, a spus Lungu.

El a mai declarat că sunt foarte mulți pesimiști în partid privind câștigarea alegerilor, dar că el e condamnat să judece pozitiv și optimist în politică mai ales că PNL are o revanșă de luat la alegerile parlamentare.

Ion Lungu a reamintit că în anul 2000 PSD era mai puternic ca astăzi și totuși PNL și PD au câștigat alegerile în 2004.

„Deci se poate. Nu trebuie să reinventăm roata. Același lucru trebuie să-l facem și astăzi. Cred că PNL trebuie să fie vârful de lance al unei construcții de dreapta la Suceava și cred că acest lucru se va întâmpla și la nivel național. Toți cei care vor să vină alături de PNL, principalul partid de dreapta, PMP sau USR să putem face o alternativă de dreapta viabilă la PSD în anul 2020 și sper să avem înțelepciunea ca acest lucru să se întâmple”, a mai spus Lungu.(Alin Dima)

 


Intră acum și în grupul de