Intră acum și în grupul de
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, i-a răspuns deputatului PNL Ioan Bălan la întrebarea adresată de acesta privind extinderea infrastructurii aeroportuare, creșterea numărului de curse pe Aeroportul Suceava, dar și privind strategia Tarom.
Ministrul arată în răspuns că Ministerul va realiza proiecte de extindere a infrastructurii aeroportuare la aeroporturile pe care le are în subordine, respectiv Otopeni, Băneasa, Constanța și Timișoara, explicând că aeroporturile regionale pot fi finanţate de la bugetele locale sau din fonduri europene, prin Programul Operațional lnfrastructura Mare (POIM), în condițiile respectării legislației în domeniul ajutoarelor de stat.
„În acest sens, Ministerul Transporturilor va elabora o schemă de ajutoare de stat care să permită deschiderea finanţării unor proiecte de investiții în infrastructura aeroportuară prin POIM”, susține ministrul.
Ministrul Răzvan Cuc subliniază că în ceea ce privește atragerea de noi companii aeriene și stimularea deschiderilor de noi rute sunt aplicabile prevederile „Orientărilor privind ajutoarele de stat destinate aeroporturilor și companiilor aeriene”, adoptate prin Decizia C.E. 2014/C 99/03, iar orice stimulente acordate cu nerespectarea acestor orientări sunt considerate ajutoare de stat ilegale.
În ceea ce privește compania Tarom, el arată că aceasta se află sub un susţinut proiect de definire strategică, cu implicații majore privind reţeaua de rute internaţionale operate, structura de costuri, structura flotei de aeronave, politicile tarifare și distribuționale, politicile de produs.
„Materializarea obiectivelor de mai sus este condiționată de o serie de acțiuni a căror realizare este în plin proces. Ne referim îndeosebi la inițierea restructurării flotei Tarom. O primă etapă în procesul de uniformizare a flotei Tarom este reprezentată de înlocuirea în operare a celor două aeronave A310 cu alte aeronave de tip Airbus 320 sau Boeing 737-800. În acest sens, au fost demarate discuții cu producătorii și firmele specializate în închirierea de aeronave, iar în momentul de faţă, procedura de închiriere operaţională a două aeronave se află în plină derulare. Următoarele etape vizează continuarea programului de înlocuire a aeronavelor din flotă, ţinând cont și de obiectivul din programul de guvernare – uniformizare flotă pentru reducerea cheltuielilor de mentenanţă”, a conchis ministrul Răzvan Cuc.
Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan, a solicitat, la sfârșitul lunii martie, ministrului Transporturilor, Răzvan Alexandru Cuc, să anunțe un program de extindere și modernizare a infrastructurii aeroportuare în concordanță cu creșterea mare a traficului de pasageri, dar totodată cere ministrului să schimbe strategia Tarom care a ajuns într-o scădere de competitivitate.
„Creșterea economică din ultimii ani, precum și creșterea concurenţei în sectorul serviciilor de transport aerian au determinat salturi spectaculoase ale traficului de pasageri care au tranzitat prin aeroporturile românești”, i-a spus Ioan Bălan ministrului Transporturilor.
„Salturi importante au înregistrat majoritatea aeroporturilor din ţară: Iași, Cluj, Timișoara, dar și aeroporturi precum Suceava sau Bacău, pe care au început să opereze noi companii. Mai mult, intensificarea curselor de tipul „low cost” conduc către prognoze de trafic aeroportuar care vor depăși 19 milioane de pasageri, în anul 2017, adică o creștere cu 12%-15%, estimări care-și menţin optimismul și pentru anii următori”, menționează Ioan Bălan.
El considreră că aceste evoluţii sunt îmbucurătoare în măsura în care infrastructura aeroportuară și personalul aferent ar urma același trend, aceeași evoluţii și s-ar dezvolta cu aceeași viteză.
„Din păcate, majoritatea aeroporturilor din ţară trag un semnal de alarmă real cu privire la faptul că această evoluţie a numărului de pasageri le-au adus la testarea limitei maxime de trafic motiv pentru care se impune, de urgenţă, demararea unor lucrări de investiţii care să conducă la modernizari și extinderi ale infrastructurii aeroportuare”, spune Ioan Bălan în interpelarea adresată ministrului Transporturilor.
Deputatul liberal sucevean i-a cerut ministrului Transporturilor să spună care este planul investiţional pe care și-I asumă pentru anul 2017 în scopul modernizării și creșterii capacităţii infrastructurilor aeroportuare din România și care sunt aeroporturile pe care își propune să înceapă construirea de terminale noi de călători în anul 2017 în condiţiile în care aeroporturile din ţară au înregistrat cele mai rapide creșteri ale traficului de călători, în unele cazuri și de peste 50% în anul 2016, și în ce mod va stimula și încuraja companiile de transport să opereze rute interne și externe de pe aeroporturile secundare.
Totodată, deputatul sucevean îl întreabă pe ministrul Transporturilor care vor fi direcţiile strategice de schimbare a abordării de management pentru compania națională Tarom care să conducă atât la înnoirea parcului de aeronave cât și la creșterea competitivităţii prin calitatea serviciilor și preţului în raport cu ofertele celorlalte companii aeriene în condiţiile în care compania naţională de transport aerian se adâncește într-o pierdere de competitivitate.(N.B.)
Intră acum și în grupul de