Intră acum și în grupul de
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, care este și preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, a declarat, marți, că anumite discuții din Consiliul Județean se răsfrâng asupra Primăriei.
Ion Lungu a precizat că discuțiile de luni din Consiliul Județean Suceava cu privire la proiectul de colaborare între Consiliul Județean Suceava și Primăria Suceava pe tema pregătirii Centenarului Unirii sunt „sterpe” și că declarațiile liderul grupului PSD din CJ Suceava, Mihai Grozavu, îl miră.
Mihai Grozavu a spus că proiectul de colaborare între Consiliul Județean Suceava și Primăria Suceava pe tema pregătirii Centenarului Unirii ar trebui să fie amânat și că în acest program ar trebui să fie cooptate și alte primării, nu doar Primăria Suceava care, după opinia lui Grozavu, a venit și cu proiectul construirii Podului Unirii care nu se află pe Calea Unirii.
„Podul nu îl mutăm mai spre Calea Unirii. Îmi pare rău că sunt aceste discuții sterpe în Consiliul Județean, mă scuzați de expresia neacademică. Încerc să înțeleg că anumite fricțiuni în Consiliul Județean, mai ales în taberele PSD, sunt cu recul la Primărie”, a spus primarul Ion Lungu.
El a menționat că după ce a văzut disputele din Consiliul Județean a dat nume podului, pentru a nu mai fi discuții, respectiv „Podul Centenar”.
„Mă miră faptul că un domn consilier cu experiență, cum este domnul Grozavu, care cunoaște aceste probleme, pune problema de așa natură, dar nu mă surprinde pentru că și documente cu proiecte principale ale Primăriei pe POR, documentele strategice SIDU și PMUD, sunt contestate de domnul consilier Grozavu, pe o chestie care nu are nicio justificare. Încep să înțeleg că anumite reculuri, dereglări politice în PSD din Consiliul Județean, se resfrâng asupra Primăriei municipiului Suceava. Având în vedere că eu sunt în același partid cu domnul Flutur, au gândit ei că e bine să lovească la pachet. Eu îmi văd de treaba mea și cred în aceste proiecte, iar oamenii de bine din acest oraș, din acest județ, sunt convins că ne vor sprijini”, a mai spus Ion Lungu.
Intră acum și în grupul de