Dan Ioan Cușnir: În Suceava e anarhie. Fiecare parchează unde vrea, construiește unde vrea, blochează ce vrea, lucrează cum vrea. Pentru Ion Lungu şi locotenentul său, Suceava nu va însemna niciodată acasă


Intră acum și în grupul de

Președintele organizației municipale PSD Suceava, Dan Ioan Cușnir, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că în Suceava este anarhie și că actuala conducere a Primăriei Suceava nu este interesată de soluționarea problemelor reale ale municipiului pentru că „pentru Ion Lungu şi locotenentul său, Suceava nu va însemna niciodată acasă”.

Cușnir a spus că în Suceava fiecare parchează pe unde vrea, chiar şi pe spaţiul verde după ce a tăiat 4 arbori sau că în Suceava fiecare construieşte ce vrea şi unde vrea, chiar şi anexe pe trotuar pe strada Plevnei sau coteţe în centrul cartierului Obcini.

„În Suceava un agent economic îşi permite să blocheze un pasaj subteran şi să construiască, pe domeniul public fără autorizaţie de construire o parcare pentru maşinile sale”, a mai spus Cușnir.

El adaugă că în Suceava constructorul supermarketului din cartierul Zamca îşi permite să spele betonierele în stradă fără să fie tras la răspundere pentru asta.

„În Suceava că să îţi iei copilul de la şcoală trebuie să blochezi prima bandă a drumului european. În Suceava transportatorii pe trasee intrajudetene îşi fac traseul pe unde vor, opresc unde vor fără să fie deranjaţi de Poliţia Locală din subordinea Primăriei sau de cei șapte angajaţi ai Departamentului Transport Public Local din directa subordine a viceprimarului PNL”, a mai spus Cușnir.

El mai arătat că în Suceava, în două  legislaturi diferite se trasează două aşa zis piste de biciclete de nu mai înţelege nimeni nimic.     

Tot în Suceava primarul şi viceprimarul se laudă în fiecare an că au rezolvat problema câinilor fără stăpân dar oraşul este plin de câini fără stăpân.

„În Suceava, sub atentă supraveghere a viceprimarului PNL, se construiesc scurgeri de tip jumătate de burlan, iar şanţurile de canalizare sunt colmatate şi pline cu buruieni. În Suceava lui Ion Lungu, “marea asfaltare” s-a dovedit a fi de o calitate execrabilă, B.dul 1 Decembrie fiind atât de vălurit şi de deteriorat încât pune în pericol siguranţa traficului pe un drum european”, a mai spus Dan Ioan Cușnir.

El a mai acuzat că în Suceava primarul şi viceprimarul PNL blochează de ani de zile Registrul Spaţiilor Verzi şi inventarierea Domeniului Public fără să fie traşi la răspundere.

„Pe scurt, în Suceava de 14 ani este anarhie şi trebuie reinstaurate ordinea, disciplina şi respectul faţă de semeni! PNL-ul, Ion Lungu şi locotenentul său se poartă cu Suceava de parcă ar fi o maşină închiriată, în loc să trateze Suceava că şi cum ar fi singura maşină pe care o avem şi trebuie întreţinută ca la carte. Pentru că, pentru Ion Lungu şi locotenentul său, Suceava nu va însemna niciodată acasă! Mai crede cineva că Ion Lungu şi PNL-ul vor şi pot să ne duce spre un oraş European sau suntem într-o fundătură? Cine ne da înapoi aceşti 14 ani pierduţi?”, a întrebat Dan Ioan Cușnir.


Intră acum și în grupul de