Gheorghe Flutur a fost ales președinte al primarilor și consilierilor locali și județeni liberali din România: „De la noi se așteaptă foarte multe lucruri”


Intră acum și în grupul de

Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, președinte al CJ Suceava, a fost ales, sâmbătă, la Cluj Napoca, președinte al Ligii aleșilor locali PNL din România din care fac parte aproape 1100 de primari și peste 12.000 de consilieri locali și județeni.

Flutur a spus în cadrul Congresului Ligii aleșilor locali PNL din România că această structură este o forță și este unul dintre pilonii de bază ai PNL alături de celelalte organizații.

El a anunțat că aleșii locali vor intr în bătălia pentru câștigarea europarlamentarelor și a celorlalte alegeri.

„Foarte mult contează cum ne organizăm. De la noi se așteaptă foarte multe lucruri”, a spus Flutur care a adăugat că sunt provocări la orizont și trebuie ca aleșii locali liberali să se întâlnească și să adopte poziții ferme pe provocările care se întrevăd la orizont.

„Se discută Legea bugetului de stat pe 2018. Să vedem ce au de gând guvernanții socialiști să facă și care va trebui să fie poziția noastră fermă, articulată și transparentă către opinia publică pentru că din păcate avem multe îngrijorări”, a spus Flutur.

El a mai declarat că va trebui să fie întâlnirie imediate cu reprezentanții PNL  din structurile asociative, fie consilii județene,  asociații ale municipiilor,  orașelor și comunelor din România și să se acționeze unitar împreună și toate sub coordonarea Biroului Politic al PNL.

„Asta cred că se așteaptă în perioada următoare”, a spus Flutur.

El le-a mai spus aleșilor locali liberali că acum se discută Codul administrativ cu  un pachet mare de legi și Codul de procedură administrativă, iar PNL trebuie să fie foarte atent pentru că sunt surprize în proiectele și în intențiile socialiștilor.

„Uitați-vă la finanțare pentru că ni se pregătesc mari surprize și trebuie să avem poziție fermă și la Legea administrației publice locale și la Legea finanțelor publice locale și la Legea achizițiilor publice care blochează absorbția de fonduri europene. Va trebui să vedem pe unde zace este legea parteneriatului public privat ca să ne dea drumul la dezvoltare locală, la modul cum se alocă resursele, transparent sau netransparent.(…) Nu trebuie să fie sancționate unitățile administrative care sunt harnice și la achiziții și la încasări și la inițiative, iar Guvernul central, cum știe să adune, trebuie să echilibreze de acolo nu pe spatele altora din teritoriu pentru că nu este corect”, a declarat Flutur.

El susține că la absorbție de fonduri europene România stă foarte rău și va trebui să fie găsite soluții prin descentralizare reală pentru că nu se poate să centralizezi totul la București.

„Absorbția merge prost și pentru că pentru orice cămin cultural pe care trebuie să-l renovezi trebuie să mergi la București. Va trebui să descentralizăm. Atunci vom avea rezultate. Nu trebuie să ne temem de descentralizare, dar trebuie făcută cu resurse”, a spus Flutur care a adăugat că acum se descentralizează anumite activități dar fără resurse ceea ce determină autoritățile locale să taie din fondurile de investiții.

Totodată, Flutur a spus că un buget trebuie să aibă capitole separate de funcționare, dezvoltare, cofinanțare și situații de urgență.

„Va trebui să fim atenți și să cerem transparență în alocarea banilor. Va trebui să vedem ce se va întâmpla cu excedentul la sfârșitul acestui an. Vor fi din nou pedepsite unitățile administrative care au fost harnice și au făcut absorbție de fonduri europene sau nu? Sunt lucruri care ne obligă să stăm de veghe”, a spus Flutur.

Liderul liberal a subliniat că el crede într-o mai bună colaborare cu parlamentarii liberali pentru că sunt foarte multe lucruri care trebuie modificate și îmbunătățite prin acte normative care trebuie să rezolve zeci de probleme și nu să pună în ceață administrația locală.

„Să fim activi, fermi, exigenți, aspri pentru că suntem partid de opoziție”, a spus Flutur.

El a mai declarat că PNL de bazează pe structurile aleșilor locali.

„Noi, aleșii locali, trebuie să garantăm succesul în viitoarele alegeri”, a conchis Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de