Consilierii PSD Suceava refuză invitația lui Ion Lungu la negocierile „cu ușile închise” pe tema bugetului local: Cum adică discuție cu ușile închise pe tema bugetului Sucevei, adică despre banii publici ai sucevenilor?


Intră acum și în grupul de

Consilierii locali PSD Suceava au anunțat, miercuri, că nu vor participa la negocierile „cu ușile închise” cu primarul Ion Lungu arătând că nu înțeleg cum se poate discuta cu ușile închise despre banii sucevenilor.

Într-un comunicat de presă semnat de președintele organizației municipale PSD Suceava, Dan Ioan Cușnir, se arată că zilele trecute, edilul Ion Lungu împreună cu viceprimarul PNL Lucian Harșovschi au organizat „o așa zisă consultare” cu sucevenii, pe fiecare cartier.

„Conslierii Locali ai PSD au participat la toate aceste întâlniri și ne-am convins, din nou, că Ion Lungu și PNL-ul mimează consultările și fug de un dialog real cu cetățenii. Aceste consultări, au reprezentat de fapt o încercare a lui Ion Lungu de a-i păcăli pe suceveni prezentându-le prioritățile anului 2017 în anul 2018, dar și celebrele sale realizări pe hârtie, aflate în eternul statut de proiect”, se arată în comunicat.

Totodată, în document se subliniază că modalitatea de comunicare a acestor întâlniri a fost jignitoare.

„”Vom da câte 500.000 lei fiecărui cartier” de parcă Ion Lungu ar face o donație din banii lui personali fiecărui cartier. Ion Lungu se poartă cu bugetul Sucevei de parcă ar fi al lui la fel cum a stabilit prioritățile sale și nu ale sucevenilor, iar abordări de tipul „vom decide ce dăm fiecărui cartier după un vot tacit” pot fi emise și înțelese doar de Ion Lungu”, se menționează în comunicat.

Liderul social-democraților suceveni consideră că în aceste întâlniri „Ion Lungu și locotenentul său au demonstrat, din nou, că nu au capacitatea unui exercițiu democratic, rățoindu-se la cei care i-au contrazis, având și accese necontrolate”.

„După 14 ani de când risipește banii sucevenilor, ultimii 10 ani împreună cu Lucian Harșovschi, Ion Lungu ar fi trebuit să înțeleagă măcar faptul că a te consulta înseamnă să asculți mai mult decât vorbești, să înțelegi nevoile comunității în detrimentul ideilor tale preconcepute, să rezolvi în mod real problemele nu să încerci să justifici eternele tale nerealizări. Ion Lungu ar fi trebuit să înțeleagă că un lider adevărat își asumă nerealizările și nu caută vinovați peste tot: Uniunea Europeană, Guvernul, cetățenii, constructorii, prestatorii de servicii etc. Toți sunt vinovați de subdezvoltarea Sucevei cu excepția lui Ion Lungu, această Albă că Zăpada a Sucevei. În plus, Ion Lungu are tupeul să convoace, mâine 18.01.2018, Consilierii Locali PSD la o discuție „cu ușile închise”.   Cum adică discuție cu ușile închise pe tema Bugetului Sucevei, adică despre banii publici ai Sucevenilor?”, se întreabă liderul PSD Suceava.

În comunicat se mai arată că în 28 decembrie consilierii Locali PSD au avut o întâlnire cu Ion Lungu pentru a discuta prioritățile și bugetul anului 2018.

„La această întâlnire am fost mințiți de către Ion Lungu care nu ne-a informat despre demersurile făcute pentru a obține un credit de 20.000.000 lei, îndatorând astfel și mai mult Suceava. De asemenea, în ultima ședință de Consiliu Local, Ion Lungu ca inițiator de HCL i-a dezinformat în mod iscusit pe Consilierii Locali referitor la decizia de eliminare a subvențiilor pentru pensionari pentru transportul public local.Pentru că Ion Lungu a mințit și a dezinformat afectând mii de Suceveni, Consilierii Locali PSD NU vor participa la așa zisele consultări  ale lui Ion Lungu „cu ușile închise””, se arată în comunicat.

În final se menționează că reprezentanții PSD vor reveni la o comunicare și consultare cu Ion Lungu atunci când acesta va înțelege că primarul este în slujba cetățenilor și a comunității și atunci când va înțelege ce înseamnă să faci „Totul pentru Suceava!”

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat, miercuri, că s-au încheiat consultările pe cartiere privind bugetul anului 2018.

„Au fost dezbateri interesante și ne-au ajutat să creionăm bugetul și să ascultăm doleanțele oamenilor”, a declarat Ion Lungu.

El a mai anunțat consultări, miercuri, cu directorii de școli, iar joi, cu ușile închise cu consilierii locali și că își dorește ca în 25 ianuarie să fie aprobat bugetul local.

Potrivit primarului, bugetul total al municipiului este de 303,409 milioane de lei, reprezentânt 71, 97 la sută din bugetul anului 2017, cu mențiunea că cheltuielile cu salariile la școli nu mai vin prin primării, ci direct la școli.

Din buget, secțiunea de funcționare este de 221 de milioane de lei, reprezentând 73 la sută, iar secțiunea de dezvoltare, 82 de milioane de lei, reprezentând 27 la sută.

„E un an destul de greu. Eu spun că e o sumă importantă la secțiunea de dezvoltare”, a menționat primarul.

 


Intră acum și în grupul de