Intră acum și în grupul de
Comisia pentru Dezvoltare Regională, administrarea activelor statului şi privatizare, prezidată de senatorul ALDE de Suceava Ilie Niţă, a dezbătut în şedinţa din 6 februarie 2018 în vederea avizării o serie de proiecte de lege, printre care şi o propunere legislativă prin care Parcul Şipote din Municipiul Suceava şi altr parcuri aflate în situaţii juridice similare, să treacă din administrarea Romsilva în administrarea consiliilor locale aferente.
Aceasta iniţiativă, al cărei co-iniţiator este şi senatorul Ilie Niţă, ar permite consiliilor locale să investească în aceste parcuri, pentru a crea zone de agrement moderne şi sigure pentru cetăţeni.
Senatorul de Suceava, Ilie Niţă, arată că acest teren, prin anii 1965-1968, era un teren depreciat, folosit drept izlaz de către cetăţenii din comuna Ipoteşti, iar prin munca voluntară făcută de salariaţii care lucrau în fabricile din perioada respectivă s-a făcut împădurirea cu diferite specii de copaci, atât foioase cât şi conifere, având rolul de înţelenire naturală cât şi de îmbogăţire a aerului cu oxigen.
Tot prin voluntariat şi muncă patriotică efectuată de către elevii de liceu şi din şcolile profesionale s-au făcut diferite amenajări de alei, parc cu bănci, cu iluminat, statui emblematice ce reprezentau instituţiile ce le-au executat dar şi celebra statuie a lui Ştefan cel Mare care figura pe toate vederile şi cărţile poştale care reprezentau cu mândrie din punct de vedere turistic municipiul Suceava.
Prin legile existente în acea vreme, terenul respectiv a fost trecut în proprietatea Romsilva iar parcul, aleile, băncile, s-au distrus atât de trecerea timpului cât şi de alţi factori, iar în momentul de faţă, acest teren arată deplorabil, totul fiind părăginit, statuile fiind vandalizate ca un loc fără stăpân, susține Ilie Niță.
El arată că în prezent Codul silvic prevede posibilitatea înfiinţării şi amenajării acestui tip de păduri-parc, precum Parcul Şipote din Suceava, dar lipsa finanţării din partea RNP Romsilva a dus la situaţii în care multe din aceste parcuri sunt într-o stare avansată de degradare, cu lucrări de salubrizare ineficiente, fără iluminare şi în care există pericole pentru cetăţeni din lipsa unui cadru legal ce ar permite primăriilor să utilizeze serviciile Poliţiei Locale în vederea asigurării ordinii şi liniştii publice.
Pentru a schimba faţa oraşului Suceava, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a solicitat de mai multe ori sprijinul parlamentarilor suceveni în aceste demersuri, de a face tot ce este posibil pentru a trece terenul respectiv din administrarea Romsilva în administrarea consiliului local al municipiului Suceava.
În cadrul dezbaterilor, la care au participat pe lângă membrii comisiei alţi trei iniţiatori, deputații PNL Angelica Fădor și Bogdan Gheorghiu, precum și deputatul minorității italiene, Andi-Gabriel Grosaru, dar şi secretarul de stat pentru Păduri din Ministerul Apelor şi Pădurilor, Istrate Şteţco, s-a concluzionat că pentru atingerea obiectivelor dorite prin această propunere legislativă este nevoie de o serie de amendamente ce vor clarifica aspecte de natură tehnică.
„Iată că în acest mandat, toţi parlamentarii municipiului Suceava, indiferent de coloratura politică, au sprijinit prin semnătura lor această propunere legislativă care, odată promovată, va aduce o perspectivă Municipiului Suceava dar şi altor municipii din ţară care se confruntă cu o astfel de situaţie”, a spus Niță.
El a menționat că în forma prezentată la Comisie, iniţiativa legislativă includea în tipul de păduri ce vor fi trecute din proprietatea şi administrarea Romsilva în cea a consiliilor locale mai multe categorii ce depăşeau limitarea stabilită chiar de iniţiatori în expunerea de motive – anume pădurile-parc din cadrul municipiilor, iar în această formă, Ministerul Apelor şi Pădurilor nu putea susţine propunerea legislativă şi prin dezbatere au fost subliniate neajunsurile ce necesită a fi îndreptate.
„În acest sens, membrii Comisiei pentru Dezvoltare Regională au hotărât, cu susţinerea Guvernului şi a iniţiatorilor, să amâne dezbaterile pentru data de 13 februarie, timp în care părţile implicate vor lucra la amendamentele necesare. Amendamentele vor viza clarificarea categoriilor de păduri vizate de propunerea legislativă cât şi alte modificări de tehnică legislativă, în vederea adoptării de către Senat a unei forme concise şi coerente a acestei legi”, a spus senatorul sucevean.
El a adăugat că forma finală a propunerii legislative, preconizată a fi dezbătută şi avizată de către Comisie săptămâna viitoare, va crea cadrul legal necesar trecerii în proprietatea şi administrarea Consiliilor locale a parcurilor intravilane aflate în prezent în patrimoniul Romsilva, fapt ce ar uşura povara bugetară asupra acestei instituţii şi ar permite administraţiilor locale să facă investiţiile necesare, inclusiv din fonduri europene, în vederea modernizării unor parcuri rămase de ani de zile în paragină din lipsă de fonduri, o formă agreată şi de Ministerul Apelor şi Pădurilor.
Ilie Niţă, a subliniat că susţine fără echivoc transmiterea din proprietatea şi administrarea Romsilva în domeniul public şi administrarea Consiliului Local al municipiului Suceava a suprafeţei de teren respective în vederea realizării investiţiilor necesare.
Intră acum și în grupul de