Intră acum și în grupul de
PSD Suceava a transmis, marţi seara, un comunicat de presă prin care transmite un mesaj prin care încearcă să liniştească sucevenii privind investiţiile care se vor face în judeţ.
Vă prezentăm integral comunicatul PSD
„În ultimele zile am asistat la un asalt mediatic al parlamentarilor liberali suceveni determinat probabil de un ordin pe unitate ce viza abaterea atenției sucevenilor de la unele realizări ale guvernării social-democrate (de exemplu faptul că în județ în această primăvară, se vor deschide 254 de șantiere pentru construcția de șosele, poduri, școli, grădinițe, dispensare și rețele de apă și canalizare finanțate guvernamental).
Toate aceste apariții ale liberalilor în mass-media au fost caracterizate de o retorică ipocrită, cu care ne-am obișnuit, de principiul omisiunii intenționate a faptelor și de principiul minciunilor repetate ce s-ar putea întipări în mintea sucevenilor.
Răspundem falselor temeri ale parlamentarilor liberali cu acțiuni concrete ale guvernului social- democrat (acțiuni pe care liberalii le cunosc foarte bine, dar pe care le ignoră tendențios).
Astfel, pentru liniștea sucevenilor, răspundem deputatului liberal, care deplângea soarta șoselei de centura a Sucevei, că acest obiectiv va fi finalizat în acest an de către Ministerul Transporturilor- fapt asumat și întărit de noul ministru. Dar amintim sucevenilor și faptul că această șosea trebuia finalizată în 2012 de către guvernul PDL și că prețul lucrărilor s-a dublat aproape, în mod nejustificat, prin modificarea proiectului inițial de către aceeași guvernare. De asemenea îi amintim d-lui deputat că, în mod repetat, Ministerul Transporturilor a anunțat că în acest an va demara procedurile necesare prin proiectului drumului de mare viteză Siret-București. Cât despre sintagma de ,, ministru mincinos’’ utilizată de dl. deputat, îl întrebăm: cine poate merita mai mult acest apelativ decât foștii miniștri ai transporturilor: Traian Băsescu și Ludovic Orban ( foști și actuali șefi de partid al deputatului respectiv).
Colegului liberal care se întrece în a depune proiecte legislative pe aceeași temă, cea a proiectului ,, Utilități și mediu la standarde europene în județul Suceava ( proiect ce după părerea noastră a fost blocat de echipa PDL, care conducea Consiliul Județean Suceava în perioada 2008-2012, din care făcea parte și dl. deputat), îi răspundem că rezolvarea acestei probleme este o prioritate pentru guvernul social-democrat. Astfel într-o întâlnire, facilitată de parlamentarii sociali-democrați suceveni, dintre un grup de primari din Suceava și ministrul finanțelor, dl. Eugen Teodorovici, acesta i-a încredințat pe cei prezenți de faptul că va urgenta demersurile pentru găsirea unor soluții pentru sprijinirea primăriilor care sunt obligate să plătească rate la împrumutul garantat de guvern cu toate că nu beneficiază de aducțiune de gaz. Cât despre extinderea conductei de gaz de la Câmpulung la Vatra Dornei, îi informăm pe dorneni că societatea Transgaz S.A, responsabilă de acest proiect, are banii necesari prevăzuți în buget și acest fapt va fi posibil imediat ce vor fi rezolvate ultimele probleme de natură juridică. De fapt aceste detalii sunt bine cunoscute de șeful de partid a d-lui deputat și probabil e vorba doar de o simpla lipsă de comunicare.
Doamnei deputat care se manifesta cu vehemență împotriva proiectului de cod administrativ nu putem să îi răspundem pentru că și-a răspuns singură. Încă neobișnuită cu demagogia colegilor ei d-na deputat a ținut minte doar că trebuie să susțină că acest proiect nu ar fi bun. Însă apoi cu o lipsă totală de logică a realizat o pledoarie în favoarea proiectului arătând că sunt măsuri foarte bune că primarul poate numi viceprimarul – astfel echipa va funcționa mai bine, că secretarii pot fi înlocuiți mai ușor urmând să fie stabilite criterii de performanță, că prefecții și subprefecții să fie numiți politic- fapt ce ar permite guvernului să transpună mai ușor în teritoriu programul de guvernare. Și doamna deputat are dreptate.
Dar nimic nu întrece în demagogie afirmația șefului de partid al parlamentarilor liberali suceveni care, pornit în campanie electorală de unul singur, le explica sucevenilor, în stilul baronului Münchhausen că e foarte posibil ca spitalul regional, pe care guvernul social-democrat vrea să îl construiască la Iași, să fie construit la Vatra Dornei cu simpla condiție ca parlamentarii sociali- democrați suceveni să se implice mai mult. Că daca ar fi un guvern liberal, dumnealui ar rezolva această problemă. Răspundem acestei fantasmagorii electorale cu fapte concrete ale guvernului social democrat: în acest an în județul Suceava prin programul guvernamental PNDL vor fi reabilitate sau construite dispensare medicale în 33 de localități, în valoare de 42 de milioane lei. Tot în acest an spitalul județean Suceava a primit un aparat RMN în valoare de peste 800 de mii de euro și tot în acest an spitalul municipal Fălticeni va fi finalizat prin acordarea de către Ministerul Sănătății a ultimei tranșe de 12 milioane lei. Dorim totuși să le reamintim sucevenilor că în perioada 2008-2012 preocuparea guvernului democrat- liberal pentru sănătate românilor s-a concretizat prin închiderea unor spitale”.(N.B.)
Intră acum și în grupul de