Intră acum și în grupul de
Vicepreședintele PNL, deputatul de Suceava Ioan Bălan, a declarat, joi seara, în emisiunea Exclusiv 90 de minute, că sunt primari ai PNL care sunt curtați de PSD și ALDE și că unii au participat la întâlniri și nu exclude ca aceștia să-și schimbe opțiunea de candidatură, una dintre nemulțumiri fiind că președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, aplică un mod european de împărțire a fondurilor, fără să țină cont de culoarea politică a primarilor.
„Am date că primari PNL sunt curtați. Am date că unii primari PNL au fost la întâlniri cu PSD, au fost la întâlniri cu ALDE”, a spus Bălan în emisiune, fără să-i nominalizeze.
El a explicat că există în administrație politicieni de la putere care vin și spun primarilor din opoziție că într-o comunitate unde primarul este PSD acesta a primit bani pentru proiecte și că „dacă tu ne ajuți la următoarele alegeri, fără să treci la noi, poți primi și tu bani”.
Bălan a spus că acești bani alocați provind în general de la fondul de rezervă la dispoziția premierului, dar mai sunt și alocați de ministerele de resort.
„Eu cred că o bună atenție asupra a ceea ce se întâmplă în anumite localități ne va arăta adevarata față și susținere a primarilor din acele localități”, a declarat Bălan.
El a menționat că acești primarii PNL nu se duc la întâlniri publice cu lideri din PSD sau ALDE și că nu sunt mulți, ci pot fi numărați pe degetele unei mâini, dar că pentru PNL orice primar e important.
„Există posibilitatea ca unul, doi sau trei primari să aibă altă opțiune de candidatură. Sunt primari din PNL care vor fi pe liste PSD sau ALDE și din PSD care vor candida pe liste PNL”, a spus liderul liberal.
El consideră că motivele pentru astfel de gesturi sunt complexe.
„E o nemulțumire în rândul primarilor PNL pentru că Gheorghe Flutur a încercat un model european de împărțire a banilor la dispoziția Consiliului Județean, într-un raport echilibrat. Dacă suntem corecți din punct de vedere politic, noi vorbim de mulți ani de acest mod de a funcționa al Consiliului Județean numai că nu s-a întâmplat până acum”, a adăugat Ioan Bălan.
Deputatul a amintit că în perioada în care Cătălin Nechifor a fost președinte al Consiliului Județean, unele comune cu primari PNL nu au primit fonduri, altele spre zero și unele „la mișto” sume de 3 lei sau cinci lei.
„De când e Gheorghe Flutur președinte al CJ acest lucru nu s-a mai întâmplat și sunt primari PNL nemulțumiți pentru că au sperat că atunci când noi vom fi la conducerea Consiliului Județean vom face la fel ca PSD, și anume: PSD să nu primească nimic și PNL să primească și ei ceva. Asta, în virtutea unui echilibru că atunci când suntem noi la putere îi ajutăm pe ai noștri, când sunt ei la putere îi ajută pe ai lor”, a spus Ioan Bălan.
El a spus că Gheorghe Flutur a aplicat un principiu european.
„Dacă vorbim din punct de vedere administrativ e bine, dar dacă vorbim din punct de vedere politic e discutabil”, a mai comentat Ioan Bălan această situație.(T.B.)
Intră acum și în grupul de