Intră acum și în grupul de
Președintele organizației municipale PSD Suceava, Dan Ioan Cușnir, a criticat, duminică, modul în care conducerea Primăriei Sucevei reușește să se preocupe de suceveni arătând că soluționare problemei câinilor vagabonzi a avut ca efect că în 2017 aproape 700 de suceveni s-au prezentat la spital după ce au fost mușcați de câini fără stăpân, curățarea trotuarelor a avut ca efect că aproape 300 de persoane au ajuns la spital cu traumatisme după ce au căzut pe gheață, iar stropirea spațiior verzi contra căpușelor a avut ca rezultat 777 de persoane mușcate de căpușe au ajuns la spital anul trecut și una anul acesta.
Într-un comunicat de presă, Dan Ioan Cușnir arată că după o prezența de coșmar ce ține de 14 ani, la conducerea Sucevei, Ion Lungu, Lucian Harșovschi și PDL-ul vopsit în PNL încearcă să îi convingă pe Suceveni să creadă ce li se spune, nu ceea ce văd și trăiesc zi de zi.
„Li se spune cu insistența unui disc zgâriat că au modernizat orașul, că sucevenii o duc mai bine datorită exemplarului și laudabilului sacrificiu al găștii portocalii”, se arată în comunicat în care se menționează că, în realitate, toate rezultatele acțiunilor lor sunt eșecuri lamentabile și monstruoase cicatrici pe fața orașului.
Astfel, liderul social-democrat sucevean dă ca exemplu faptul că primarul PNL Ion Lungu îl laudă pe „locotenentul său”, viceprimarul PNL Lucian Harșovschi pentru că a rezolvat problema câinilor vagabonzi din Suceava, dar în anul 2017, 684 de persoane s-au prezentat la Spitalul Județean Suceava pentru că au fost mușcate de câini fără stăpâni.
„Ion Lungu este mulțumit de modul în care operatorul de salubritate a curățat trotuarele de zăpadă. În această scurtă iarnă, în doar câteva săptămâni, 273 de persoane s-au prezentat la Spitalul Județean Suceava cu traumatisme după ce au alunecat pe gheață, dintre aceștia 46 necesitând internare datorită gravității traumatismelor”, se arată în comunicat.
Mai mult, se menționează că Ion Lungu se laudă că a luat măsuri eficiente de stropire a spațiilor verzi pentru a combate căpușele.
„În condițiile în care existau avertizări serioase despre bolile incurabile care pot fi transmise prin mușcătura de căpușe, 777 persoane s-au prezentat in anul 2017 la Spitalul Județean Suceava pentru că au fost mușcate de căpușe. În premieră, în luna februareie 2018 deja avem o persoană mușcată de căpușe în Suceava”, precizează sursa citată.
Liderul organizației municipale PSD Suceava consideră că acestea sunt simptomele unei instituții nefuncționale.
„Primăria Sucevei este nefuncțională. Se împăunează cu declarații pompoase, cu acțiuni nerelevante, cheltuie ineficient banii publici și rând pe rând toate proiectele majore se prăbușesc pentru că există o ruptură între declarațiile cuplului Lungu/Harșovschi și realitatea din Suceava, ruptură adâncită în mod special de minciună și incompetența”, se mai menționează în comunicat.
Cușnir crede că în loc să se ocupe de nevoile reale ale sucevenilor, Ion Lungu, Lucian Harșovschi și PNL se ocupă doar de imaginea lor și de politică „ieftină și păguboasă” pentru orașul nostru.
„Noi vom continuă să facem “Totul pentru Suceava” și să demascăm toate acțiunile ineficiente și buimace ale celor care conduc Suceava de 14 ani! Doar așa ne vom îndeplini visul de a le redă Sucevenilor mândria și demnitatea, de a le reda sucevenilor orașul!”, se arată în finalul comunicatului.(N.B.)
Intră acum și în grupul de