Flutur: Redevențele trebuie să rămână la nivel local. Companii și regii naționalelor fac profit în județul tău și tu trebuie să mergi la București ca la Mecca să te rogi să îți dea niște bani


Intră acum și în grupul de

Președintele Ligii Aleșilor Locali din PNL, Gheorghe Flutur, președinte al PNL Suceava și președinte al Consiliului Județean Suceava, a anunțat, duminică, în cadrul Consiliului Național al PNL că Biroul Permanent al Ligii se va întruni săptămâna viitoare pentru a discuta probleme majore din administrație.

Flutur a spus că o provocare uriașă este migrația politică.

„Sunt președinte al Ligii Aleșilor Locali și trebuie să recunoaștem că și noi, sau unii din noi, am mai făcut greșeli și am încurajat migrația, Dar ca să descurajăm trebuie să dăm drumul la finanțări transparente și corecte și nu la cerșetoria primarilor din patru în patru ani care trebuie să se ducă la cineva care trebuie să le dea niște bani”, a spus Flutur.

El a arătat că proiectul legii redevenței inițiat de PNL care prevede ca o mare parte din redevențe să rămână la autoritățile locale este un pas pentru asigurarea finanțării locale.

„Nu se poate ca averile noastre să fie administrate și vândute de companii și regii naționale care fac profit de 80 la sută și în județul tău nu rămâne nimic și să vii la București ca la Mecca să te rogi să îți dea niște bani să faci îndiguiri. Nu este normal. Asta este o boală a societății românești de 28 de ani și trebuie să punem degetul pe rană, noi liberalii”, a spus Flutur.

El a anunțat că în 15 martie va convoca Biroul Permanent al Ligii Aleșilor Locali în care să fie discutate problemele administrației locale.

„Avem o treime din aleșii locali ai României și din acest motiv suntem o forță puternică cu potențial de a veni la guvernare, dar trebuie să-i întrebăm ce părere au despre noul cod administrativ pentru că sunt acolo niște lucruri la care trebuie să ni se dea răspuns”, a spus Flutur.

El a întrebat ce se va întâmpla dacă actuala coaliție majoritară politizează funcția prefectului și menține controlul prefectului asupra primarilor.

Totodată și Codul finanțelor publice locale reprezintă o problemă în ceea ce privește alocarea resurselor.

„Una au promis-cote care să vină direct la bugetele locale- și alta s-a întâmplat. Primarii știu că ne-au dat atribuțiuni de descentralizare fără resurse. De unde scoatem aceste resurse? Va trebui să apărăm stabilitatea bugetului local și nu migrația politică”, a spus Flutur.

Totodată, liderul liberal a menționat că au trecut peste două luni din anul centenar și crede că PNL are obligația să vorbească de zestrea PNL lăsată la 1918 și să o compare cu ceea ce se întâmplă astăzi și care este amprenta pe care vrea să și-o pună PNL la o sută de ani.

„Avem despre ce vorbi, dragi colegi. Au făcut multe înaintașii noștri și noi nu trebuie să nu spunem. PNL a dus România în UE și am avut șansa să fiu atunci ministrul liberal al Agriculturii. Noi am șters stegulețele roșii și ne-am luptat și am negociat, nu alții, miniștrii PNL și prea puțin se vorbește despre asta și va trebui să arătăm ce vrem să facem în continuare cu România în anul centenar”, a conchis Gheorghe Flutur.(T.B.)


Intră acum și în grupul de