Intră acum și în grupul de
Președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a susținut în Parlament o declarație politică în care asigură că actuala coaliție de guvernare își va respecta promisiunile, la va îmbunătăți și că, în limitele rațiunii, va corecta orice eventuală neîmplinire.
„Cred cu toate puterile că speranța moare ultima. În virtutea acestui principiu insist a crede că ceea ce este evident va fi înțeles și recunoscut și de cei care s-au specializat în negarea adevărului deși, recunosc, nu lor mă adresez. Dorința mea de a da adevărului ceea ce i se cuvine este determinată de intenția asigurării cetățenilor României că nu ne abatem de la promisiunile făcute și că suntem deschiși la ideea că legile sunt perfectibile. Aceste afirmații sunt acoperite de fapte, oricât de patetice ar fi încercările adversarilor noștri politici, de a denatura realitatea”, susține senatorul PSD.
El arată că începe cu Ordonanța de Urgență nr.91 pentru modificarea Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nr.153/2017 și că demonstrând exact ceea ce tocmai afirmase, și anume că aderă la ideea perfectibilității legilor, Ordonanța vine să clarifice aspecte în care Legea nr.153 lăsa loc de neîmpliniri.
„Astfel s-au mărit grilele pe anumite domenii cu 10 – 15 %, jandarmii vor primi o indemnizație de 10% pentru intervenții, polițiștii vor fi remunerați cu 75 % din solda de bază pentru orele suplimentare cu condiția încadrării acestora în 3%. Toți cei care ieșeau din grila de salarizare în urma măririi cu 25% le-a fost majorat salariul din grilă, care va fi atins în 2022, astfel încât să rămână în lege fără pierderi. S-au majorat și salariile în sănătate eliminând din Lege sintagma ”unități sanitare publice”, astfel încât măririle aplicate de la 1martie 2018 să se aplice și asistenților și medicilor din școli și centrele de expertiză, precum și ambulanțierilor și șoferilor de pe ambulanțe”, menționează senatorul Ioan Stan.
El consideră că acesta este un exemplu de admitere a unor inechități într-un text de lege și, mai ales, de corectare a acestora tocmai în ideea asigurării unei salarizări corecte.
Senatorul adaugă că un alt argument a ceea ce susține este legată de Declarația 600 și de propunerile de măsuri fiscal-bugetare elaborate de Ministerul de Finanțe cu privire la simplificarea și corectarea unor situații apărute din această Declarație.
„Astfel, aș dori să menționez cîteva din motivațiile ce stau la baza deciziei de a cumula un număr de șapte formulare existente în prezent, într-un document unic, ce va cuprinde și corectarea neajunsurilor provocate de Declarația 600. Mă refer la revizuirea sistemului actual privind impozitarea veniturilor realizate din activități economice de persoanele fizice, prin eliminarea plăților anticipate și instituirea unui singur termen de plată. Se urmărește reducerea birocrației și încurajarea persoanelor fizice în declararea transparentă a obligațiilor fiscale. Propunerile Ministerului de Finanțe se mai referă și la instituirea unui sistem de bonificații, prin reducerea impozitului pe venit, în condițiile depunerii declarației unice și achitării sumelor de plată la anumite termene. Condițiile de acordare a bonificațiilor se aplică și pentru contribuțiile sociale ce privesc aceleași categorii de persoane”, a declarat Ioan Stan.
El i-a asigurat pe senatori că va putea continua în aceeași notă, dar că ar cădea în greșeala de a vorbi doar pentru el cum se poartă în tabăra negativiștilor.
„Aș cădea însă, în greșeala de a vorbi pentru mine, cum văd că se poartă în tabăra neobosiților negativiști cu orice preț și nu pentru cei pe care, de fapt, doresc să-i mai asigur încă o dată că ne vom respecta promisiunile, că le vom îmbunătăți cât ne va sta în putință, că vom corecta, în limitele rațiunii, orice eventuală neîmplinire. Cum spuneam, sunt convins că speranța moare ultima. Depinde însă de noi în ce investim speranță.Pentru că există,în mod evident personaje întru lămurirea cărora chiar nu are rost să ne străduim, dar cărora le putem acorda compasiunea noastră”, a conchis Ioan Stan.(N.B.)
Intră acum și în grupul de