Nechifor, la RTV: E limpede, suntem obligați să asigurăm pensii mai mari. Guvernele PSD au făcut tot timpul ceva pentru pensionari


Intră acum și în grupul de

Deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor a declarat, marți, la România TV că este o obligație a guvernanților să asigure pensii mai mari, el subliniind că guvernele PSD au făcut cât mai multe pentru pensionari.

„Guvernarea Năstase a făcut indexarea, Guvernarea Ponta a pus ceva în plus, actuala guvernare va crește punctul de pensie la 1.100 de lei de la 1 iulie”, a spus Nechifor în emisiune.

El a menționat că tot timpul PSD a făcut ceva pentru pensionari, față de PNL care a încercat diminuarea acestora și doar decizia Curții Constituționale a făcut ca pensiile să nu fie tăiate.

„ Nu a făcut totul, motiv pentru care avem acum în discuție publică un nou proiect de Lege a pensiilor, care va fi discutat în Parlament, amendat dacă e cazul. Nu vrem să venim cu o formulă care să aparțină strict majorității. Vrem ca în această formulă de pensii să intervină și mediul privat și mediul asociativ, vrem să avem puncte de vedere ale pensionarilor. E limpede, suntem obligați să asigurăm pensii mai mari”, a spus Nechifor.

Întrebat cum comentează faptul că pensionarii trebuie să vină cu adeverințe de la fostele locuri de muncă pentru recalcularea pensiilor, el a spus că aceasta este o „boală a trecutului”, iar cei cei care intră acum în sistemul de pensii au avantajul că sunt în sistemul informatic.

El susține că noua lege a pensiilor va reglementa și situația aceasta.(T.B.)

 


Intră acum și în grupul de