Intră acum și în grupul de
Deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, și-a exprimat, miercuri, printr-o declarație politică susținută în Parlament revolta față de modul în care Guvernul PSD-ALDE bulversează sistemul medical din România, destabilizând spitalele prin învrăjbirea angajaților.
Parlamentarul liberal sucevean a prezentat situația extrem de neplăcută înregistrată la Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret unde, odată aplicată Legea salarizarii, tot personalul medical are de suferit pentru că nu se poate bucura de mărirea obținută prin majorarea salariilor de bază și apoi diminuată de plafonarea în procentul de 30% pe total Ordonator principal de credite, deoarece au apărut nemulțumiri în rândul celorlalte categorii profesionale dezavantajate prin tăierea sporurilor și reducerea veniturilor în medie cu aproximativ 25% pe total spital.
Ea arată că scăderile de salariu net sunt cuprinse între 250 de lei și 900 de lei pentru diferite categorii de salariați cum ar fi infirmieri, bucătari sau șoferi, iar medicii și asistenții medicali au câștigat efectiv la salariu, motivat de creșterea cu 30% a salariilor de bază, dar au pierdut, în medie, din sporuri între 1500 și 2500 lei.
„Nemulțumirea principală a cadrelor medicale ale Spitalului de Psihiatrie Cronici Siret este aceea că pragul de 30% pe Ordonator principal de credite nu permite aplicarea unui Regulament de sporuri echitabil pentru toate categoriile de salariaţi din sistem, fapt care va duce la dezbinarea echipei medicale și va determina plecarea medicilor, a asistenților medicali și a celuilalt personal medical din spital, iar din toată această situație scăpată de sub control, sa nu uităm, că pacienții vor fi cei care vor avea cel mai mult de suferit”, a subliniat Fădor.
Deputatul sucevean liberal și-a exprimat revolta față de situația pe care a generat-o guvernarea PSD-ALDE în spitalele din țară.
„Este revoltător modul în care reușește PSD-ALDE să bulverseze sistemul medical din România, destabilizând spitale prin învrăjbirea angajaților, punând în aplicare această Lege a salarizării care se dovedește a fi discriminatorie pentru o importantă parte a lucrătorilor din sistemul sanitar. Legile sună bine când sunt povestite în spațiul public de către reprezentanții PSD-ALDE, dar vedem că atunci când sunt puse în practică provoacă grave derapaje. Sunt curioasă cum ar gestiona doamna ministru al Sănătății, Sorina Pintea, intrigile dintre angajați și cum va reuși să compenseze, aceste consistente pierderi de venituri, angajaților Spitalului de Psihiatrie Cronici Siret și nu numai…”, a conchis deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor.
Intră acum și în grupul de