Intră acum și în grupul de
Președintele organizației municipale PSD Suceava, Dan Ioan Cușnir, a declarat la Interviurile News Bucovina că proiectul pe care îl susține viceprimarul Lucian Harșovschi de amenajare a 5000 de locuri de parcare în municipiu este cea mai mare păcăleală în condițiile în care actuala administrație reușește să amenajeze circa 100 de locuri de parcare pe an și consideră că soluția este realizarea de parcări subterane sau supraterane pe structură metalică.
„Anul trecut Primăria Sucevei a reușit să amenajeze pentru suceveni o sută de locuri de parcare, iar anul acesta nu au prevăzut niciun leu pentru cele așa-zise cinci mii de locuri de parcare. Este cea mai mare păcăleală pe care le-o livrează sucevenilor Harșovschi, cu Lungu și cu PNL. Ei nu sunt în stare să facă mai mult de o sută de locuri de parcare pe an. Cele cinci mii de locuri de parcare le-ar putea face în 30 de ani”, a spus Dan Ioan Cușnir.
El consideră că, tânărul viceprimar al Sucevei, ”atoatecunoscătorul” care ”nu are dubii, întrebări și se pricepe la toate”, dezinformează de vreo jumătate de an prin faptul că s-ar fi identificat 5000 de locuri de parcare pe care ar vrea să le amenajeze.
„Intrăm într-o zonă în care cetățenii nu sunt informați, cetățenii nu sunt consultați și, mai grav decât atât, sunt mințiți. Când îți minți proprii cetățeni, de fapt îți bați joc de ei”, a spus Cușnir.
El a exemplificat cu două situații punctuale din cartierele Obcini și Burdujeni.
Potrivit acestuia, în zona Obcini, pe strada Viitorului, lângă blocul G1 a fost un bloc nou construit pentru care s-a emis autorizație de construire fără să existe suficiente locuri de parcare, iar oamenii sunt disperați pentru că trebuie să-și parcheze mașinile undeva și le parchează între blocul G1 și blocul lor, pe spațiul verde.
„La asta duce incapacitatea managerială și administrativă a lui Ion Lungu și Lucian Harșovschi.Nu au fost în stare să construiască parcări de reședință și oamenii, din disperare, parchează sub geamurile altora”, a spus Cușnir.
El a mai arătat că unii suceveni doresc spațiu verde, iar alții au nevoie de parcări.
„Asta au reușit Lungu și Harșovschi să facă: să creeze rupturi, falii între locuitorii Sucevei”, a mai spus liderul social-democrat.
El a mai arătat că pe strada Viitorului, terenuri din registrul parcărilor se suprapun cu terenuri din Registrul Spațiilor Verzi.
„Nu poți să-i păcălești pe oameni, pe unii să-i păcălești că ai spațiu verde și pe alții că ai locuri de parcare. Lucurile trebuie să fie clare”, a spus Cușnir care se pronunță în favorea realizării de parcări, dar nu în detrimentul spațiului verde.
Un alt exemplu prezentat fost de pe strada Brândușelor unde o suprafață de teren este și în Registrul Spațiilor Verzi, dar și parcare de autoturisme.
„Acest viceprimar minune când a semnat așa-zisul proiect al parcărilor a fost în teren? Știe el ce a semnat? Această parcelă se suprapune peste Registrul Spațiilor Verzi”, a spus Cușnir care s-a întrebat dacă oamenii din zonă știu că li se pregătesc parcări.
Liderul social-democrat a arătat că alte orașe au rezolvat alte orașe problema parcărilor, dar nu distrugând spațiul verde, ci construind parcări subterane și supraterane pe structură metalică și că oamenii serioși știu cum să rezolve probleme.
„PSD nu va vota niciodată acest proiect atât timp cât se suprapune peste Registrul Spațiilor Verzi, atât timp cât este vitregit spațiul verde de sub geamul oamenilor”, a spus Cușnir.
El a apreciat că o soluție este realizarea de parcări supraterane pe structură metalică ce se pot realiza într-un timp relativ scurt și pot rezolva deficitul de locuri de parcare din municipiu, fără să fie afectat însă spațiul verde și așa puțin din municipiu.
Intră acum și în grupul de