Băișanu despre modificările legilor justiției: De ce legislația care este și în alte țări europene nu se poate implementa la noi? Trebuie să punem punct discuțiilor care aduc rău României și cetățenilor care astăzi se judecă în țara lor pe o serie de aberații în legislație


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele ALDE, deputatul de Suceava Alexandru Băișanu, a declarat, luni seara, la Antena 3, că în ceea ce privește modificările la legile justiției trebuie ca și în România să se poat implementa măsurile care sunt în legislațiile altor țări europene.

El a spus că reprezentanții Comisiei pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția) care se află acum în România pentru a analiza aceste modificări legislative vor ști să discearnă ceea ce este corect și ceea ce nu.

„Sunt convins că oamenii aceia care vin să vadă despre ce e vorba sunt bine educați și nu vor înghiți hapuri”, a spus Băișanu.

El a menționat că el predă studenților săi politici comparate și că întotdeauna i-a făcut plăcere să le ofere, pe același sistem, dar pe țări diferite, comparații între legi care sunt în Europa.

„Am văzut multe diferențe. Acum m-am apucat și vreau să arăt ce este în Europa și ceea ce vrem noi să facem prin noul Cod Penal care este și în Germania, Franța, Italia. De ce la noi nu se pot implementa și de ce acolo există?”, a întrebat Băișanu.

El crede că în România nu există buni comunicatori pe această chestiune.

„Arăți ce e în Italia și ce vrei să faci și tu și că seamănă cu ceea ce este în Franța, Italia, Anglia și așa mai departe, inclusiv în America.În momentul acela poporul român va înțelege de ce dacă se poate în alte state ale lumii, de ce nu se poate în România”, a spus Băișanu.

El a menționat că i se pare normal ca membrilor Comisiei de la Veneția să li se prezinte și greșelile și care sunt căile de urmat pentru rezolvare.

„Să punem odată punct discuțiilor pro și contra care nu aduc decât rău României și cetățenilor care astăzi se judecă în țara lor pe o serie de aberații în legislație”, a conchis Băișanu.(N.B.)


Intră acum și în grupul de