Intră acum și în grupul de
Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan consideră că actualul Guvern condus de Viorica Dăncilă și „drag lui Dragnea” trebuie îndepărtat pentru că prin nepricepere compromite șansa de a moderniza țara în vremuri de creștere economică.
Într-o declarație politică în Parlament, Ioan Bălan a citat declarația unuia dintre liberalii care au contribuit la Unirea Moldovei cu Țara Românească și care spunea ”Europa ne-a ajutat … mai rămâne a ne ajuta și noi înșine!”.
„Mergând pe logica acestui fruntaș liberal, aș spună că Europa ne-a ajutat mai tot timpul și continuă să ne ajute să devenim o țară prosperă, democratică, în care cetățenii să creadă și în care copiii și tinerii să-și proiecteze viitorul”, a spus Bălan.
El a menționat că Europa a ajutat România și după căderea comunismului și înainte de aderarea la Uniunea Europeană și ajută de mai bine de zece ani de când România este membru cu drepturi depline al grupului statelor cele mai prospere.
„Europa ne ajută nu numai ca să nu ne abatem de la principiile democrației, de la valorile fundamentale ale statului de drept, ci ne ajută și cu bani mulți, cu mult mai mulți decât aceia cu care noi contribuim la bugetul comunitar. România poate să fie un benefiar net al bugetului european – adică să contribuie cu 1 euro și să primească înapoi 6 euro – dacă Guvernul ar fi capabil să aducă acești bani în țară”, a arătat deputatul liberal.
Potrivit acestuia, o țară se dezvoltă, așa cum au demonstrat strămoșii liberali, prin ea însăși.
„Ceea ce vreau să spun este că Europa ne dă, dar nu ne bagă și în sân! Depinde de noi dacă ne dorim să aducem toate beneficiile în țară. Urmărind modul în care este condusă țara de mai bine de un an și jumătate, vă rog să mă credeți că nu am speranțe prea mari că toate aceste oportunități vor fi aduse în beneficiul românilor! Personal, am pierdut șirul celor care au fost miniștri cu atribuții în domeniul fondurilor europene. Am avut, la un moment dat, chiar și trei miniștri deodată, iar acest lucru nu a făcut decât să complice și mai mult atragerea fondurilor europene în România”, a mai spus Ioan Bălan.
El a atras atenția că tot mai frecvent, cetățenii îi transmit petiții și memorii în care acuză o birocrație în creștere cu privire la fondurile europene, termene depășite, proceduri netransparente și suspiciuni de subiectivitate în alocarea banilor.
Bălan a prezentat și un caz concret cu privire la unele proiecte care ar fi trebuit să demareze de mai bine de un an și nu au început nici acum cum este axa de finanțare ”îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii” pentru Regiunea Nord-Est Moldova, unde competiția a început în anul 2016, iar pe nepusă masă, s-a suspendat procesul de evaluare a proiectelor și nimeni nu mai știe când și dacă proiectele depuse vor mai începe vreodată.
„Este de vină Uniunea Europeană pentru că Guvernul nu știe să implementeze aceste fonduri europene? Nu! Nu este! Birocrația noastră stufoasă și absurdă este prima și cea mai mare piedică în fața atragerii banilor gratuiți în modernizarea României. Nu aș vrea să spun cât de multe pierdem numai din incompetența instituțiilor statului român: pierdem bani, pierdem locuri de muncă bine plătite, pierdem capacitatea de a dezvolta un capital românesc puternic, capabil să pună pe mesele românilor mâncare de calitate”, a declarat Ioan Bălan.
Liderul liberal a adăugat că incompetența Guvernului este dovedită și de faptul că nu știe că pierde și el din faptul că nu aducem banii europeni în România, căci o parte din fondurile europene merg la buget prin impozite și în acest fel Teodorovici și Dragnea și-ar rezolva problema lipsei de bani pentru pensii și salarii pe care nu mai știu cum să o rezolve.
„ Incompetența celui de-al treilea Guvern drag domnului Dragnea se vede de la o zi la alta și mai mult. În agricultură am primit decizii de refuz de plată pentru sute de milioane de euro, în sănătate aproape că am pierdut banii pentru cele 8 spitale regionale, iar, în domeniul transporturilor, moldovenii au ajuns să se plângă autorităților de la Bruxelles pentru lipsa autostrăzilor, căci la București, la Guvernul României, cei care au mărșăluit din Moldova și până în Capitală nu au fost ascultați”, a declarat deputatul sucevean.
El subliniază că s-a rezumat la numai câteva exemple pentru a arăta că incompetența și birocrația excesivă ne îndepărtează de grupul statelor dezvoltate și că soluția nu poate să vină de la Bruxelles, ci de la noi, de la români, prin forțele noastre, prin noi înșine.
„Doamna Dăncilă va trebui să plece acasă, căci incompetența domniei sale și a armatei de miniștri și de secretari de stat nepricepuți îi arde la buzunar pe toți românii și ne compromite șansa de a moderniza țara în vremuri de creștere economică”, a conchis Ioan Bălan.
Intră acum și în grupul de