Intră acum și în grupul de
Legea care impune ca radarele să fie amplasate doar pe mașini de poliție la vedere, presemnalizate, iar polițiștii nu se vor mai putea ascunde prin tufișuri pentru a îndeplini norma de amenzi a fost adoptată, joi, de Camera Deputaților și urmează să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis.
Deputatul PNL Ioan Balan, inițiator al propunerii de modificare a Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, a salutat adoptarea de către Camera Deputaților a unor măsuri care să impulsioneze politicile preventive în circulația pe drumurile publice din România și să aducă mai mult respect pentru ofițerii de poliție:
”Astăzi, Camera Deputaților a adoptat, în calitate de camera decizională, modificările propuse de mine și colegul meu Florin Roman, deputat PNL de Alba, la O.U.G nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice din România. Este o lege mult așteptată, care va instaura normalitatea în privința amplasării aparatelor radar pe autospeciale cu însemnele distinctive al Poliției rutiere, precum și cu privire la purtarea uniformei de către ofițerii care aplică sancțiunile contravenționale”, a spus Bălan.
El a arătat că legea s-a dezbătut aproape un an de zile, atât în Parlament, cât și în spațiul public și a subliniat că a fost foarte atent, mai ales la cei care au formulat critici cu privire la acest proiect.
„Cert este că presiunile pe care le-au făcut în ultimii ani superiorii asupra ofițerilor de la Poliția rutieră, ca să stea ascunși în tufișuri cu aparatele radare ca să-i sancționeze pe șoferi nu a avut nicio eficiență cu privire la scăderea numărului de accidente rutiere”, a spus Bălan.
El a adăugat că până și Ministerul Afacerilor Interne a recunoscut faptul că principalele cauze ale accidentelor rutiere produse în România sunt infrastructura rutieră proastă, oboseala sau consumul de alcool, starea tehnică a mașinilor vechi și abia în cele din urmă viteza.
„ O lege nu poate să urmărească exclusiv sancționarea! O lege trebuie să conducă la conformarea voluntară a celor vizați și, numai pe cale de excepție, la sancționarea celor care încalcă norma”, a spus deputatul.
El și-a exprimat convingerea că această lege va aduce cel puțin două mari beneficii în România, respectiv reinstaurarea respectului cetățeanului față de ofițerul de poliție de la rutieră, care nu va mai fi nevoit să stea ascuns pentru a aplica sancțiuni, iar în al doilea rând, instalarea dispozitivelor destinate măsurării vitezei numai pe autovehicule ce poartă însemnele distinctive ale Poliției rutiere, va determina conducătorii auto să respecte regimul de viteză pe tronsoanele de drum pe care circulă.
„Și în cadrul dezbaterilor parlamentare am dat exemplul concret din Comuna Poiana Stampei, unde pe DN 17 s-a instalat o machetă care imită o autospecială de poliție în mărime naturală și, de la instalarea acesteia, nu s-a mai înregistrat niciun accident rutier cu victime, deși porțiunea de drum era recunoscută pentru numărul mare accidente grave. Șoferii se tem de sancțiuni, iar dacă știu că vor fi amendați, atunci respectă regulile de circulație. Am speranța că ofițerii de poliție vor profita de aceste modificări ale legislației rutiere și vor profita pentru a pune mai mult accent pe politicile de prevenție în circulația autovehiculelor pe drumurile publice”, a conchis Ioan Bălan.
Legea prevede că ofițerul de poliție care constată și sancționează o contravenție privind circulația pe drumurile publice este obligat să poarte uniforma de polițist, cu înscrisurile și însemnele distinctive.
De asemenea, aparatele de măsurare a vitezei, radare, trebuie să fie amplasate exclusiv pe autospecialele cu înscrisurile și însemnele distinctive, iar în privința aparatelor de măsurare a vitezei de tip pistol, acestea pot să fie amplasate la cel mult 10 metri de autospeciala Poliției rutiere.
Totodată, „maşinile de poliţie cu radar sau poliţistul cu radar de tip pistol trebuie presemnalizaţi cu un panou afişat cu 500-1.000 de metri înainte pe sensul de mers”.(T.B.)
Intră acum și în grupul de