Intră acum și în grupul de
Parlamentarii PNL de Suceava au transmis, miercuri, un răspuns sec parlamentarilor social-democrați suceveni care i-au acuzat că nu votează inițiativele PSD.
„Având în vedere declarația PSD Suceava, prin care suntem acuzați, deputații suceveni, de ipocrizie, necunoașterea realității, ignoranță sau naivitate pentru că nu am votat proiectele PSD privind exploatarea gazelor din Marea Neagră, Codul Administrativ sau Codul Silvic, aducem la cunoștință faptul că nu am votat aceste înțiative legislative, cu bună știință și aducem argumente, de bun simt, care arată că suntem într-adevăr preocupați,atât de soarta românilor, cât și a României și nu putem susține înțiative care fac mai mult rău decât bine românilor”, se arată într-un comunicat.
Astfel, parlamentarii liberali suceveni arată cu sunt pe deplin conștienți de necesitatea începerii exploatărilor de gaze în Marea Neagră, însă nu în condițiile în care legea a fost adoptată fără un studiu de impact, „după negocieri purtate de Liviu Dragnea, în spatele ușilor închise”.
Potrivit PNL Suceava, prin legea offshore, PSD și ALDE cresc dependența României de gazul rusesc, alungă investitorii străini și dinamitează interesul de securitate energetică.
„PSD minte ,când spune că prin această lege 50% din producție va fi vândută pe platformele de tranzacționare din România, deoarece legea nu împiedică pe nimeni, din exterior , să vină să cumpere gaz din România. De altfel, legea poate avea ca efect retragerea investitorilor străini și implicit, pierderea a miliarde de euro de către statul român”, susțin parlamentarii liberali suceveni.
În ceea ce privește noul Cod administrativ, liberalii arată că PSD demonstrează, încă o dată, că nu urmărește decât să își mențină în continuare controlul în administrație și legiferează epurările politice.
„Administrația se întoarce, practic, la perioada de dinainte de 1989, când politicul controla absolut tot. Dispare noțiunea de concurs pentru ocuparea funcțiilor publice, angajările se vor face după propriile interese și se va deprofesionaliza întregul sistem administrativ”, explică parlamentarii liberali suceveni care subliniază că prin acest cod se revine la politizarea funcțiilor de prefect și subprefect, prin scoaterea acestor funcții din categoria înalților funcționari publici și transformarea lor în funcții de demnitate publică.
Potrivit parlamentarilor liberali suceveni, mai grav este că directorii din deconcentrate cum ar fi Direcția Silvică, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Școlar, devin demnitari ai statului român, cu rang de subsecretar de stat și nu vor mai susține niciun fel de concurs, ci vor fi numiți și eliberați din funcție de către ministrul de resort.
„ Este vorba de aproximativ 2.000 (!!!) de funcții, România devenind țara cu cei mai mulți demnitari, fapt ce va determina o creștere exagerată a cheltuielilor publice”, susțin liberalii.
Ei arată că prin adoptarea acestui Cod în formă propusă de PSD-ALDE, România riscă să piardă alocarea financiară a programului POCA pentru perioada 2014-2020, adică 553,19 milioane de euro, Uniunea Europeană avertizând deja în acest sens.
Parlamentarii liberali suceveni arată că în cazul modificărilor la Codul Silvic, PSD a creat, în 2107, criza lemnului de foc, iar prin modificările aduse Codului Silvic acesta criză nu se va rezolva, deși PSD pozează în bunul samaritean.
„Astfel, prin amendamentul adus de PSD și deputatul Emanuel Havrici, se va întârzia foarte mult exploatarea produselor accidentale, prin impunerea celor două proceduri de licitație pe SEAP și o procedură de licitație pe picior. Lemnul se va deprecia și există riscul infestării arborilor pe picior, în așa fel încât lemnul la populație tot nu va ajunge”, se mai arată în comunicat.
Parlamentarii liberali argumentează că și fostul ministru PSD al Apelor și Pădurilor , Doina Pană, inițiatoarea Legii 55, privind Codul Silvic, a solicitat, în plenul Parlamentului să nu fie votată legea, tocmai „din cauza aberațiilor” care au fost introduse în cuprinsul legii de comisia din care face parte deputatul Havrici.
„Doina Pană a votat împotriva proiectului de lege, arătând că, prin modificările aduse, rolul social al pădurii, de ajutorare a oamenilor cu lemn de foc, este total neglijat. Soluția ar fi fost că legea să fie în acord cu necesitățile comunităților locale și industria masei lemnoase autohtone locale. Fiecare ocol silvic să stabilescă, împreună cu primăria, de comun acord, cantitatea de lemn posibilă de exploatat, atât pentru operatorii economici, cât și pentru populație”, susțin parlamentarii liberali suceveni.
Cei patru deputați liberali arată că este firesc modul în care au acționat față de aceste propuneri legislative ale PSD.
„În aceste condiții este firesc votul dat în Camera Deputaților, în deplin acord cu interesele sucevenilor care ne-au trimis pentru a-i reprezenta și nu pentru a vota legi care, sub o aparență de bună intenție ascund de fapt…altceva”, se arată în finalul comunicatului PNL Suceava.(T.B.)
Intră acum și în grupul de