Alexandru Băișanu (ALDE) vorbește de situații dubioase și neclare care se petrec în Guvern: Cred că de vină este lipsa de dialog


Intră acum și în grupul de

Vicepreședintele ALDE, deputatul de Suceava Alexandru Băișanu, a vorbit, luni, despre situații dubioase și neclare care se petrec în Guvern.

După ședința Biroului Politic Național al ALDE, Băișanu a declarat că are unele neclarități legate de acțiunie ale ministrului Muncii, Olguța Vasilescu, carea i-a blocat un proiect de lege pe care apoi l-a preluat și a anunțat că îl va promova ca ordonanță de urgență.

Băișanu a explicat că el a inițiat un proiect de lege ca studiile universitare, inclusiv masteratul și doctoratul, dar și stagiul militar să fie considerate vechime în muncă, iar din partea Ministerului Muncii a primit aviz negativ.

Ulterior, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a anunțat că va promova prin OUG exact ceea ce a propus Băișanu.

Astfel, ministrul Muncii a declarat la România TV că cei care au făcut facultatea, masteratul și doctoratul la cursuri de zi, precum și cei care au efectuat stagiul militar, vor beneficia de vechime în muncă.

Băișanu consideră situația dubioasă și neclară.

„Propunerea este o propunere ALDE făcută de mine alături de colegi de-ai mei din ALDE. Dacă doamna Olguţa Vasilescu a dat aviz negativ legii tocmai să o treacă prin OUG este o chestie destul de dubioasă şi neclară”, a spus Băișanu.

Ulterior, într-o apariție la România TV, Alexandru Băișanu a spus că ALDE nu a avizat aprobarea unei Ordonanțe de Urgență privind grațierea și amnistia, ordonanță despre care se zvonește că urmează să fie aprobată de Guvern.

Totodată, Alexandru Băișanu a susținut și că trebuie modificată legea off-shore, pe care cei din ALDE nu au votat-o săptămâna trecută în Parlament, apreciind că va fi nevoie de o ordonanță de urgență pentru corectarea acestei legi prin care se legiferează modul în care se vor extrage resurse petroliere din Marea Neagră.

Întrebat de News Bucovina dacă există o falie în cadrul coaliției de guvernare PSD-ALDE, Alexandru Băișanu a răspuns că e nevoie de mai mult dialog.

„Nu este nicio ruptură în alianță. Cred că a lipsit dialogul și respectul reciproc”, a spus deputatul sucevean. (T.B.)


Intră acum și în grupul de