Intră acum și în grupul de
Liderul organizației municipale PSD Suceava, Dan Ioan Cușnir, a constatat, joi, că Suceava este probabil singurul oraș din lumea civilizată care deși este construit pe un deal, la fiecare ploaie se transformă într-o adevărată Veneție a Bucovinei.
El arată într-un comunicat de presă că în urmă cu doi ani, Lungu și Harșovschi se „împăunau” cu “modernizarea” parcării cu plată din fața magazinului Bucovina, iar dde atunci, la fiecare ploicică, jumătate din parcare, cea “modernizată”, este impracticabilă deoarece se umple cu apă până la nivelul bordurii și cum în Suceava de peste o lună plouă în fiecare zi, parcarea este tot timpul inundată.
Cușnir consideră că este evident o eroare de proiectare sau de execuție, apa neavând unde să se scurgă deoarece parcarea cu plată Bucovina este realizată în contrapantă.
„Suceava este probabil singurul oraș din lumea civilizată care deși este construit pe un deal, la fiecare ploaie se transformă într-o adevărată Veneție a Bucovinei (un concept încă nefolosit de iubitorul de festivism ieftin Gheorghe Flutur). În ultimii 14 ani Lungu și Harșovschi au reușit să transforme intenția de a parca un autoturism într-un calvar. Mai ales atunci când plouă, chiar și în parcările cu plată”, consideră Cușnir.
El subliniază că cei doi au demonstrat, în acești 14 ani, că sunt incompetenți și că incompetența în administrație nu poate duce altundeva decât la impotența de a crea ordine și progres.
„Să presupunem că Lungu și Harșovschi merg la cumpărături în magazinul Bucovina. Nu prea au cum pentru că nici unul dintre ei nu locuiesc în Suceava, Lungu locuiește în Salcea, iar Harșovschi în Moara. Și să presupunem că în timp ce se află în magazin începe ploaia. Oare cum ar intră în mașină, desculți, precum domnul din imagine, care a luat nefericită decizie de a folosi parcarea cu plată amenajată de către Primăria Sucevei? Dacă ar fi fost direct afectați de către acea baltă care se formează în fiecare zi, oare în cât timp ar fi remediat eroarea de execuție? Deoarece nu sunt direct afectați, nu fac nimic pentru a elimina disconfortul creat sucevenilor, pentru că NU le pasă de suceveni!”, atrage atenția Cușnir.
El reafirmă că Primăria Sucevei prezintă simptomele unei instituții nefuncționale pentru că atunci când apar anomalii care deteriorează calitatea vieții sucevenilor, cum este în acest caz o parcare care la fiecare ploicică se umple de apă, nu sunt în stare să reacționeze pentru a remedia în timp util erorile și ororile cotidiene cu care ne-am obișnuit.
„În Suceava trebuiesc reintroduse două noțiuni străine lui Ion Lungu, Lucian Harșovschi și PNL-ului: Ordine și Progres! Lungu și locotenentul său Harșovschi ne-au demonstrat impotență în instaurarea Ordinii și a Progresului pentru că nu au cum să înțeleagă ce înseamnă să faci „Totul pentru Suceava!””, a conchis Dan Ioan Cușnir. (N.B.)
Intră acum și în grupul de