Cătălin Nechifor a lansat proiectul Pro România Suceava alături de economistul sucevean Luminița Chihăi și Corneliu Popovici: Eu cred că se dorește o schimbare pentru că de doi ani nu s-a făcut absolut nimic


Intră acum și în grupul de

Deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, lider al Pro România Suceava, a prezentat, vineri, într-o conferință de presă la sediul partidului, echipa de coordonare a organizației județene sucevene a formațiunii arătând că a constatat o deschidere mare a multor persoane pentru a adera la acest nou proiect politic lansat de Victor Ponta.

Nechifor a spus că acum, după doi ani de mandat atât la nivel județean cât și de guvernare centrală, oricine se uită cu atenție la județ își dă seama că nu s-a făcut absolut nimic că nu s-a făcut „un singur centimetru de investiție mare, o singură nouă realizare completă”.

El a arătat că în această situație acest nou proiect politic este al unor persoane care au arătat că au avut realizări în ceea ce au întreprins.

Nechifor a enumerat câteva dintre investițiile făcute în perioada în care a fost președinte al Consiliului Județean Suceava de la aeroportul făcut în perioada 2013-2015, TransRarăul, o investiție care rivalizează cu Tranfăgărășan și Transalpina, realizat în 2014, Unitatea de Primiri Urgențe de la SJU Suceava, realizată în 2015-2016, modernizarea DN 29 Suceava-Botoșani, programul de închidere a gropilor de gunoi neecologice, Școala 4 Vatra Dornei, campusuri școlare, drumuri locale și județene.

El a spus că în acea perioadă județul Suceava a avut sprijinul lui Victor Ponta care era prim ministru și că, chiar în ceea ce privește aeroportul Suceava, aceasta nu se putea moderniza dacă premierul Ponta nu modifica anumite acte normative.

Nechifor a prezentat și echipa de coordonare a Pro România Suceava, din care face parte Luminița Chihăi, un economist de calibru, angrenată în zona privată și care a coordonat o echipă fiind președinte CECCAR Suceava mai mulți ani și care se va ocupa de organizația de femei și de departamentul politici fiscale, Corneliu Popovici, cu care a Nechifor a amintit că început politica de jos, de la lipit afișe, și care va fi secretar general al Pro România Suceava și se va ocupa de departamentul economic, Dumitru Mălășincă, director în cadrul CCI Suceava care se va ocupa tot de zona economică și Aurelia Turenschi, o tânără inginer, care va face parte din echipa de coordonare a Pro România Suceava pe zona de tineret și social-media.

„În teritoriu lucrăm foarte intens pentru a crea nuclee”, a spus Nechifor care a menționat că s-au creat deja nucleee în principalele zone din județ.

„În Suceava și în întreaga Românie oamenii și-au dat seama de promisiuni deșarte și de proiecte care au fost aruncate mediatic doar pentru a câștiga voturi și pot să facă o evaluare corectă cine a făcut și cine nu a făcut”, a spus Nechifor.

El a explicat că a simțit că oamenii doresc altceva pentru că există „anchilozare pe anumiți decidenți politici” și că a găsit deschidere și răspunsuri pozitive de la oameni cu care a dialogat și care au fost de acord să se alăture proiectului Pro România.

„Încercăm să facem zi de zi organizații și întâlniri cu oamenii”, a spus Nechifor.

El a arătat că formațiunea are deja circa 300 de membri.

„Eu cred că România dorește o schimbare și cred că trebuie să ne aliniem și la politica europeană”,a spus Nechifor care a menționat că în țări din UE ca Franța, Germania, Spania, Italia, apetitul pentru partide  noi, pentru platforme noi a crescut foarte mult.

De menționat este că coordonatorul departamentului de politici fiscale, Luminința Chihăi, a declarat că este pentru prima dată când se înscrie într-o formațiune politică și că s-a alăturat proiectului Pro România mai ales că un scop al partidului este să nu schimbe legislația fiscală cel puțin un mandat și că Pro România este un partid pro-business, un partid cu viziune socio-liberală.

Ea a subliniat că a ales această cale pentru că crede că lucrurile în țară se pot schimba în bine.

Corneliu Popovici a explicat că a aderat la Pro România că acea schimbare de care a tot vorbit în anii anteriori poate să fie făcută de Pro România.

„Suceava este un județ important și trebuie să dea un semnal de schimbare în ceea ce urmează a fi pe scena politica în anii viitori”, a spus Popovici.

El a arătat că țina Pro România Suceava își propune să obțină 5-6 la sută la alegerile europarlamentare din mai 2019. (T.B.)

 


Intră acum și în grupul de