Cazul de contrabandă cu țigări ascunse în bușteni transportați cu trenul între Ucraina și România a fost sesizat de Cătălin Nechifor ministrului Justiției încă din iunie 2012. El a prezentat și imagini dintr-o gară ucraineană în care se pregăteau transporturile cu țigări de contrabandă (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Procurorii suceveni au anunțat, joi, că au trimis în judecată doi inculpați, un român și un ucrainean, dar și două firme, administrate de cei doi, pentru contrabandă în formă agravantă și evaziune fiscală, aceștia fiind acuzați că au ascuns țigări în interiorul unor bușteni care erau importați din Ucraina în România și ajungeau la Dornești pe calea ferată de unde erau transportați cu TIR-urile la Baia Mare unde țigările ajungeau pe piața neagră, iar buștenii erau tocați și transformați în rumeguș.

Anchetatorii au reușit să stabilească întregul lanț infracțional care fusese gândit astfel încât acțiunea de contrabandă să nu poată fi depistată și care a fost documentat pentru perioada ianuarie-iunie 2013.

De menționat este că încă  din iunie 2012, președintele PSD Suceava de la acea dată, deputatul Cătălin Nechifor, a anunțat că l-a sesizat pe ministrul de Justiție de atunci, Titus Corlățean, să ceară instituțiilor abilitate să cerceteze cazul contrabandei cu ţigări pe calea ferată.

El a prezentat şi câteva fotografii dintr-o gară din Ucraina unde se încarcă un container încadrat cu polistiren şi peste care se aşază buşteni, menţionând că respectivele containere cu ţigări erau apoi „îmbrăcate în lemn”.

Într-un documentar pus atunci la dispoziţia presei de PSD Suceava, se arată circuitul afacerii şi se menţionează că se contractează din Ucraina masă lemnoasă pentru piaţa internă ca lemn de foc sau lemn de lucru, iar în vagoanele cu marfă, încărcate la ocoalele limitrofe frontierei cu România, se aşază baxuri cu ţigări protejate în cadre metalice.

Vagoanele treceau prin ambele vămi cu acordul autorităţilor şi ajungeau pe linia cu ecartament mare până în staţia CFR Dorneşti unde se face transbordarea în vagoane cu ecartament european.

Conform aceleiaşi surse, o parte din vagoanele încărcate astfel erau direcţionate în incinta unei firme din Dorneşti protejată de un înalt gard protector, iar operaţiunile se făceau în special noaptea. Din Dorneşti marfa de contrabandă se transportă mai departe cu camioane sau maşini de mic tonaj către Rădăuţi şi Suceava.

Sursa citată menţionează că acest tip de trafic de ţigări funcţionează de trei ani şi că sumele mari de bani rezultate în urma acţiunilor au creat o reţea de trafic foarte bine pusă la punct, atât în Ucraina cât şi în România şi se subliniază că spre deosebire de alte transporturi similare, vagoanele cu lemn ce aveau containere cu ţigări aveau linie liberă şi prioritate la intrarea în ţară.(T.B.)

CITEȘTE ȘI Procurorii suceveni au trimis în judecată pe cei care făceau contrabandă cu trenul. Țigările erau ascunse în interiorul unor bușteni care erau descărcați în Suceava și ajungeau apoi cu TIR-uri la Baia Mare. Prejudiciul este de peste un milion de lei. Procesul se va judeca la Botoșani


Intră acum și în grupul de