Intră acum și în grupul de
Situația tensionată existentă la nivel central în PSD nu a ocolit nici organizația județeană Suceava care ar urma să organizeze alegeri pentru desemnarea noii conduceri în 29 septembrie, la mai bine de doi ani de când organizația are conducere interimară asigurată de senatorul Ioan Stan.
Potrivit unor surse din partid, membri ai organizației județene sunt îngrijorați de situația existentă și se discută despre o eventuală amânare a alegerilor din organizație până când se vor clarifica lucrurile în ceea ce privește conducerea centrală a partidului.
Oficial, liderii organizației județene PSD Suceava susțin că nu există probleme care să justifice îngrijorare în sânul organizației sucevene, dar se fac calcule și se discută care dintre grupările ce acționează pentru conducerea centrală a partidului ar fi mai aproape de interesele social-democraților suceveni.
De menționat este că înainte de declanșarea publică a conflictului la nivel central, unul dintre importanții lideri actuali, vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale, care are legăturile directe cu primarii și președinții de consilii județene prin finanțarea de proiecte, a petrecut vacanța în Bucovina.
Tot el este cel care ar urma să participe la conferința județeană de alegeri din organizația județeană PSD Suceava, ceea ce arată că organizația ar înclina spre o conducere asigurată de Paul Stănescu, dacă Liviu Dragnea va fi debarcat.
De subliniat este că liderul organizației județene, Ioan Stan, încearcă, iar până acum a obținut, susținerea parlamentarilor PSD de Suceava pentru decizia pe care o va lua el în funcție de evoluția evenimentelor.
În același timp, liderul PSD Suceava dorește să mobilizeze întreaga organizație pentru referendumul care ar urma să fie organizat în 7 octombrie pentru modificarea Constituției astfel încât familia să fie definită ca uniunea între un bărbat și o femeie și nu între doi soți așa cum este în prezent.
Membri ai PSD Suceava, în special aleșii locali, sunt îngrijorați că promisiunile electorale făcute în județ nu se vor realiza în condițiile în care este pierdută guvernarea pentru că aceștia încă speră ca Guvernul PSD să înceapă să finanțeze proiectele majore, dar și să se înceapă finanțările europene prin Programul Operațional Regional.
Social-democrații suceveni sunt convinși că nu există nicio șansă ca majoritatea guvernamentală să fie schimbată chiar dacă liderul Liviu Dragnea va fi dat la o parte și cred că partidul are suficiente variante onorabile pentru înlocuirea Vioricăi Dăncilă din funcția de prim ministru.
„Chiar dacă va cădea guvernul, nu există niciun pericol ca PNL să vină să preia guvernarea. Nu ar conveni nici președintelui Klaus Iohannis și chiar dacă ar reuși numirea ar fi un guvern extrem de instabil. Este de datoria celor care vor prelua conducerea PSD să vină cu o variantă de nerefuzat pentru funcția de prim ministru”, a spus unul dintre social-democrații suceveni.
Unii dintre membrii PSD Suceava cred că schimbarea conducerii partidului și chiar a Guvernului ar putea avea efecte rapide care să salveze cât de cât guvernarea actuală, fiind convinși că dacă situația se menține partidul va pierde electorat, iar mulți dintre cei dezamăgiți ori se vor îndrepta spre alte formațiuni politice, ori nu se vor prezenta la alegeri.
Încă nu se vorbește de dezertări din partid, dar situația se poate schimba atunci când se va constata prăbușirea PSD în sondaje. (T.B.)
Intră acum și în grupul de