Intră acum și în grupul de
Printr-o scrisoare deschisă adresată Președintelui și Guvernul României,
europarlamentarul Mircea Diaconu prezintă câteva dintre aspectele semnalate
de participanţii la o audiere publică pe care a găzduit-o recent la
Parlamentul European, referitoare la drepturile românilor care trăiesc în
Serbia, Ucraina, Bulgaria, Republica Moldova, Albania, Grecia, Croația,
Ungaria.
Concluzia mărturiilor expuse este că deşi politica României în ceea ce
priveşte protejarea drepturilor minorităților aflate pe propriul teritoriu
este recunoscută ca fiind printre cele avansate în Europa, comunitățile
românești din afara granițelor nu beneficiază, din păcate, de un tratament
asemănător, ci de unul aflat în continuă degradare.
În numele comunităților istorice românești din afara frontierelor, Mircea
Diaconu le solicită autorităților române să reacționeze la starea de fapt
expusă, pentru a opri fenomenele de alienare și asimilare forțată a acestor
comunități și deteriorarea elementelor lor de cultură, limbă și istorie.
Europarlamentarul precizează că demersurile respective, în acest sens,
trebuie făcute în mod coerent de România, ca stat membru al Uniunii
Europene, cu toate drepturile aferente și cu toată autoritatea conferite de
această calitate.
„Din păcate, suntem cu toții vinovați că s-a ajuns, din cauza prea multor
cedări – poate unele justificate, dar tot cedări au fost –, ca în acest
secol, în acest An European al Patrimoniului Cultural și în acest An
Centenar, să existe „vinovăția de a fi român”; o vinovăție care este
tratată doar prin „curajul de a fi român” al celor care trăiesc în afara
granițelor, dar nu foarte departe de România”,
menționează Mircea Diaconu în scrisoarea deschisă.
Vă prezentăm textul scrisorii deschise transmise de Mircea Diaconu
Scrisoare deschisă către Președintele României și Guvernul României
Cum trăiesc comunitățile istorice de români
din afara frontierelor în Anul Centenar
În cadrul audierii publice “România și Regiunile Istorice: Cultură,
Identitate, Valori Europene”, care a avut loc la Parlamentul European pe 5
septembrie 2018, reprezentanți ai comunităților istorice românești din
afara frontierelor au prezentat unele aspecte privind încălcări grave ale
drepturilor românilor care trăiesc în Serbia, Ucraina, Bulgaria, Republica
Moldova, Albania, Grecia, Croația, Ungaria.
Informațiile care ne-au fost aduse la cunoștință s-au referit, între
altele, la atacurile Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) asupra
Centrului Cultural Român “Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, la interzicerea
dreptului românilor din Timocul sârbesc la propria limbă, cultură și
religie, la nerecunoașterea ca minoritate națională a celor 160.000 de
români din Bulgaria și a celor 2.000.000 de aromâni din Grecia, la recenta
interzicere a intrării pe teritoriul Republicii Moldova a unui număr
considerabil de cetățeni ai României și ai Republicii Moldova care se
îndreptau spre Chișinău cu scopul de a sărbători, în mod pașnic, Centenarul
Marii Uniri, ceea ce a reprezentat o gravă încălcare a acordului de
cooperare în domeniul vizelor între Uniunea Europeană și Republica Moldova.
Un alt exemplu este cazul comunității românești din Sudul Basarabiei
istorice care, în urma anexării Crimeei, și-a exprimat public sprijinul
pentru integritatea teritorială a Ucrainei, condamnând acțiunile Rusiei. În
termen de 6 luni, liderii acestei comunități de aproximativ 125.000 de
etnici români au fost percheziționați la domiciliu, acuzați fiind de
separatism pro-rus.
Acestea sunt doar o mică parte din mărturiile celor care au participat la
conferință. Concluzia unanimă a fost că, deși politica României în
protejarea drepturilor minorităților aflate pe teritoriul său este
recunoscută ca fiind printre cele mai avansate din Europa, reciprocitatea
absolut necesară a tratamentului pentru comunitățile românești din afara
granițelor este în continuă degradare în statele menționate anterior.
Având în vedere că:
– realizarea demersurilor pentru dreptul la afirmarea propriei
identități, culturi și religii este conformă cu drepturile fundamentale
garantate la nivel național de constituția fiecărei țări în cauză, la nivel
european de *Carta Drepturilor Fundamentale a UE*, iar la nivel
internațional (printre altele) de *Convenția ONU asupra Eliminării
Tuturor Formelor de Discriminare Rasială*, *Convenția UNESCO împotriva
Discriminării în Domeniul Învățământului* precum și de *Art. 27 din
Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice*,
articol care face parte din dreptul cutumiar internațional;
– demersurile făcute de reprezentanții comunităților românești din
regiunile istorice sunt de natură pașnică, democratică, non-separatistă,
aceștia asumându-și cetățenia țării gazdă, cu toate responsabilitățile și
obligațiile implicite;
Solicităm autorităților României ca, în cel mai scurt timp, să aibă reacții
coerente, să elaboreze strategii, să (re)negocieze tratate de vecinătate
spre a fi oprită alienarea și asimilarea forțată a acestor comunități,
pierderea culturii, limbii și istoriei lor, adică a unei importante părți a
patrimoniului nostru. În elaborarea acestor strategii, solicităm luarea în
considerare a:
– constituirii unui grup de lucru care să aibă în compunere preponderent
reprezentanți ai tuturor acestor comunități;
– alocării unui buget adecvat Ministerului pentru Românii de
Pretutindeni și Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de
Pretutindeni.
Activitatea celor două instituții sus menționate este meritorie, eroică, în
condițiile în care bugetul alocat acestora (destinat comunității de 12
milioane de români din afara granițelor) este mai mic decât bugetul pe care
îl acordă Guvernul României propriei minorități ucrainene (aproximativ
53.000 de etnici).
Reprezentanții comunităților istorice românești din afara frontierelor
consideră că este foarte important ca strategiile, negocierile și acțiunile
decisive să fie asumate la cel mai înalt nivel al autorităților române.
Putem înțelege că unele dintre tratatele de vecinătate au fost încheiate în
alt timp istoric și sub alte constrângeri geopolitice. Astăzi, însă,
România este stat membru al Uniunii Europene, cu toate drepturile aferente
și cu toată autoritatea conferită de această calitate. De aceea, va trebui
să ne comportăm ca atare.
Din păcate, suntem cu toții vinovați că s-a ajuns, din cauza prea multor
cedări – poate unele justificate, dar tot cedări au fost –, ca în acest
secol, în acest An European al Patrimoniului Cultural și în acest An
Centenar, să existe “vinovăția de a fi român”. O vinovăție care este
tratată doar prin “curajul de a fi român” al celor care trăiesc în afara
granițelor, dar nu foarte departe de România. Este prea puțin pentru un
stat membru al Uniunii Europene…
În așteptarea unui răspuns, cu stimă,
Al dumneavoastră,
Mircea Diaconu
Vicepreședinte al Comisiei pentru cultură și educație din Parlamentul
European (C.P.)
Intră acum și în grupul de
