Intră acum și în grupul de
Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a susținut, în Senat, o declarație politică în care a prezentat avanatajele noii legi a pensiilor și a respins acuzele opoziției.
„Unul dintre punctele de referință al programului nostru de guvernare, cel referitor la politicile sociale, cuprinde angajamentele noastre față de acea parte a poporului român căreia îi datorăm existența și devenirea noastră. Mie îmi place să-i numesc respectuos ”seniori”. Și nu exagerez când afirm ce le datorăm existența, căci ne gândim la părinți și la toți cei ce au contribuit cu munca și viața lor la edificarea societății românești din care ne-au creat condiții să facem parte. O singură dată mi-a vorbit mama de respectul ce-l datorez vârstnicilor. Atât de apăsat, că n-a fost niciodată nevoie să-mi mai amintească, iar cel care sunt astăzi încă se mai consideră dator înaintașilor”, a spus Stan.
El a spus că este și acesta un motiv pentru care am dorit să mă refer la proiectul Legii pensiilor.
„Edificat pe baza prevederilor Comisiei Naționale de Prognoză, avizat favorabil de Consiliul Economic și Social, de Ministerul de Finanțe și de Ministerul Justiției, discutat cu patronatele și sindicatele ca și cu reprezentanți ai asociațiilor de pensionari, încredințat dezbaterii publice din luna august a anului curent, proiectul de lege a ținut cont de toate răspunderile asumate în acest sens de programul de guvernare. Menită, în principal, înlăturării inechităților, guvernate, putem zice, de anterioarele prevederi legale în domeniu, noua lege se referă fără ambiguități la condițiile generale legate de vârsta de pensionare, de stagiul minim ca și de stagiul complet de cotizare, propunând rectificări, cum ar fi introducerea masteratului și doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare, micșorarea vârstei de pensionare pentru femeile care au realizat stagiul minim de cotizare de 15 ani și au născut trei copii pe care i-au crescut până la 16 ani”, a declarat Stan.
El arată că alte prevederi sunt reducerea vârstei de pensionare, pentru cei care muncesc în condiții deosebite sau speciale, majorarea cu 25% a punctajelor lunare pentru persoanele care au realizat stagiul de cotizare ca nevăzător și că nu este lipsită de importanță prevederea ca Valoarea Punctului de Referință să crească și în funcție de creșterea reală a salariului brut realizat, prevedere asumată ca urmare a discuțiilor cu sindicatele.
„Proiectul mai prevede și posibilitatea ca pensionarii cu un stagiu de cotizare sub 15 ani să poată opta pentru indemnizația socială minimă în loc de pensie. Autorii proiectului, specialiști de top în domeniile de interes din câte am înțeles, nu au omis a se referi la aspectul de maximă importanță a impactului bugetar ce va fi produs de aplicarea noii legi. Se vorbește astfel despre 8,4 miliarde lei în anul 2019, 24,8 miliarde lei în 2020, 51 miliarde lei în 2021 și 81 miliarde lei în 2022. Repet, cifrele menționate sunt susținute de prognozele Comisiei Naționale de Prognoză pentru următorii patru ani. Îmi permit să citez în această privință pe primul ministru, care afirma că legea în discuție este complexă, bazată pe principii solide, care poate fi susținută de valoarea bugetului”, a adăugat senatorul Ioan Stan.
El a arătat că poate continua să detaileze prevederi ale proiectului Legii pensiilor, dar nu o face fiind convins că se adresează unor persoane aflate deja în deplină cunoștință de cauză.
„Cu atât mai mult, trebuie să-mi exprim regretul dublat de o profundă stupefacție față de lipsa de considerație la adresa memoriei populare manifestată de așa-ziși lideri, altfel contestați de proprii lor colegi. Cum spuneam îndrăznește un atare personaj să afirme că PSD a ”tăiat pensiile”.
Termenul folosit în această penibilă încercare de a denatura adevărul este mai mult decât prezent în acea memorie colectivă de care tocmai vă vorbeam. Pensionarii nu au uitat cine le-a ”tăiat” de fapt pensiile, tratându-i disprețuitor drept ”asistați social” după o viață de muncă. Așa că, penibilă încercare! Sper că cel vizat nu se va deda la întocmirea unei plângeri penale la adresa beneficiarilor noii Legi a pensiilor, deși, să fiu sincer, nu m-aș mira”, a declarat Stan.
El a transmis că în ceea ce-l privește, le dorește seniorilor să se bucure ani mulți de prevederile acestei Legi, cu sănătate. (T.B.)
Intră acum și în grupul de