Ioan Bălan, în plenul Camerei Deputaților: Specialiștii de la autostrăzi au fost înlocuiți în ultimii ani cu foști șoferi ai unor demnitari, polițiști, preoți sau sociologi, iar oricâte petiții vom face pentru începerea lucrărilor la Autostrada Moldovei ar trebui să știm încă de pe acum rezultatul. După guvernarea PSD-ALDE nu rămâne nimic construit pentru generațiile viitoare


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Bălan, a atras atenția, miercuri, în Camera Deputaților, printr-o declarație politică, asupra politizării excesive și a lipsei specialiștilor în instituțiile statului.

El a declarat că a atras constant atenția asupra faptului că cel mai mare rău care s-a făcut instituțiilor din România a fost acela de a înlătura oamenii competenți, profesioniști și buni specialiști, pentru a fi înlocuiți de rude, prieteni sau membri de partid, pe care nu i-ar fi angajat nimeni pe piața liberă și că politizarea și deprofesionalizarea instituțiilor a adus și continuă să aducă numai eșecuri pe linie și pierderi de oportunități.

„Nu avem autostrăzi și căutăm vinovați și cauze. Ar trebui să ne uităm, însă, care era structura de personal a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii în urmă cu 7-8 ani, atunci când s-a construit Autostrada A1 Cernavodă-Constanța, Autostrada A3 București-Ploiești și s-au demarat tronsoanele de la Sibiu la Nădlac. Ar trebui să ne uităm cum au dispărut, în ultimii 6 ani specialiștii de la autostrăzi și au fost înlocuiți de oameni fără niciun fel de pregătire: foști șoferi ai unor demnitari, poliști, preoți și sociologi”, a declarat deputatul sucevean.

El a menționat că a solicitat în urmă cu aproape 5 luni explicații de la ministrul Transporturilor și directorul CNAIR în legătură cu structura de personal a companiei și cu faptul că CNAIR are nu mai puțin de 28 de directori, 1 director general și 2 consilieri cu rang de director.

„Nu vă faceți iluzii! Nici domnul Lucian Șova și nici domnul  Narcis Neaga nu s-au riscat să îmi răspundă, pentru că ar fi recunoscut că în compania de autostrăzi, din mii de angajați, inginerii specialiști în drumuri și poduri îi numeri pe degetele de la o mână. Așadar, oricâte petiții sau încercări vom face noi în Moldova pentru a convinge Guvernul să demareze lucrările la Autostrada Unirii sau la Autostrada Moldovei, ar trebui să știm încă de pe acum rezultatul, căci instituția responsabilă cu aceste lucrări de infrastructură nu mai are deloc specialiști, pentru că locul lor a fost ocupat, de tot felul de neaveniți, care nu au nicio experiență în domeniul infrastructurii. Uitați-vă la Autostrada Sibiu-Pitești! Bate pasul pe loc de peste 6  ani, exclusiv din cauza incompetenței celor din CNAIR și nici în următorii 2-3 ani nu vor

El a mai avertizat că tot din cauza politizării excesive a instituțiilor, România riscă să piardă miliarde de euro din fondurile europene gratuite.

„Degeaba strigă doamna Corina Crețu, cu toată bunăvoința, că are bani pentru România și nu are ce face cu ei, deoarece Guvernul României nu trimite deloc proiecte. Doamna Crețu  ar trebui să știe că așa cum arată Guvernul, plin de incompetenți, la fel s-a ajuns și la nivelurile inferioare, unde specialiștilor li s-a făcut vânt, iar în locul lor au venit oameni foarte slab pregătiți, care iau leafa de pomană. Cine, oare, să facă proiectele care să fie trimise la Bruxelles?”, a întrebat Bălan.

Deputatul liberal sucevean susține ca incompetența adusă de politizarea instituțiilor este extrem de nocivă, însă, și mai nocivă este politizarea care s-a făcut pentru a bloca instituții ale statului cum ar fi Avocatul Poporului.

„De ani de zile avertizez asupra paraliziei care s-a instalat asupra Avocatului Poporului, odată ce Victor Ciorbea a fost numit în funcție și i s-au dat nu știu câte privilegii. Așadar, politizarea Avocatului Poporului ne-a adus în situația absurdă în care ordonanțe neconstituționale produc efecte în societate, pentru că Victor Ciorbea refuză să le sesizeze Curții Constituționale. În aceeași direcție a politizării intră și alte instituții, care s-au tot îndepărtat de rolul și scopul lor constituțional: Autoritatea Electorală Permanentă, Curtea de conturi, Autoritatea de supraveghere financiară, TVR, Radio România, CNA, CNCD și lista este foarte lungă”, a arătat Bălan.

El  i-a îndemnat pe parlamentari să-și imagineze cum ar funcționa România dacă în toate instituțiile ar exista numai oameni bine pregătiți, profesioniști, care să nu fie tributari vreunui naș politic sau cuscru din partidul care l-a numit.

„ Vă garantez că țara noastră ar fi cu totul alta, din toate punctele de vedere. Am avea și autostrăzi și căi ferate, am fi adus deja mai bine de jumătate din fondurile europene nerambursabile în România și nu am fi avut în vigoare legi și ordonanțe neconstituționale. Mi-aș dori ca cei care guvernează astăzi România să se gândească la modul în care vor fi judecați de oameni și de istorie pentru faptele lor, pentru ce au realizat cât s-au aflat la guvernare. PSD și ALDE dețin aproape toată puterea în România, iar, cu toate acestea, constatăm că după această guvernare nu va mai fi, nu a lăsat nimic construit pentru generațiile viitoare”, a conchis Ioan Bălan. (T.B.)


Intră acum și în grupul de