Intră acum și în grupul de
Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan a cerut, miercuri, în Parlament, printr-o declarație politică, majorarea punctului de pensie de la 1 ianuarie 2019, arătând că această categorie este afectată în mare măsură de politicile proaste ale guvernului PSD-ALDE care a dus la creșterea prețurilor.
Bălan a spus că Guvernul PSD-ALDE a depus la Parlament un proiect de lege privind sistemul public de pensii, pe care oricine l-ar citi ar constata că seamănă mai degrabă cu un program de campanie, cu un afiș electoral sau chiar cu un fake news, decât cu mult așteptata reformă a pensiilor.
„Potrivit acestui proiect, pensiile nu cresc, așa cum ar fi normal sau așa cum așteaptă 5 milioane de pensionari, de la începutul fiecărui an, cel puțin cu nivelul creșterii prețurilor, ci abia din luna septembrie a anului următor. De asemenea, în loc ca legea nouă să elimine inechitățile pe care le-a creat vechea lege pentru cei mai mulți pensionari, proiectul PSD-ALDE le adâncește și mai mult”, a declarat deputatul liberal.
El a arătat că chiar dacă Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă conduc și statistica națională, cu toate eforturile pe care le-au depus ca să ascundă adevărul, nu au putut ascunde și datele oficiale privind creșterea generalizată a prețurilor.
„Mulți spun că ritmul accelerat în care au crescut prețurile nu-i o mare tragedie națională, uitându-se numai la cifra de 5%. Din păcate, cei care spun asta nu cunosc ceea ce conține coșul lunar de cumpărături al unui pensionar. Dacă ar ști, atunci ar vedea că prețul alimentelor de bază, al legumelor și fructelor a crescut și cu peste 15%, prețul facturilor la întreținere, curent și gaze naturale a crescut cu peste 20% în numai un an, iar prețul unor medicamente s-a dublat. Așadar, inflația pe care o simt pensionarii nu este de 5%, ci de peste 20%, căci cheltuielile pe care ei le fac sunt numai pentru supraviețuire: alimente, medicamente și întreținere”, a explicat parlamentarul sucevean.
Potrivit acestuia, față de această avalanșă de scumpiri, Guvernul PSD-ALDE se limitează doar să promită că, peste nu știu câți ani, atunci când ei nu vor mai fi la guvernare, poate că vor crește și pensiile, iar indexarea punctului de pensie se va face, nu când spune legea în vigoare, ci când vor avea chef liderii PSD.
„Nu înțeleg motivele obiective pentru care domnul Dragnea și doamna Vasilescu se împotrivesc majorării punctului de pensie de la 1 ianuarie 2019! Pe de o parte spun cu voce tare că ”economia duduie”, că bugetul public e plin de bani și că România prosperă, iar, pe de altă parte, atunci când vine vorba să acopere gaura din buzunarele pensionarilor, se bâlbâie și găsesc argumente care mai de care mai stupide pentru a împiedica majorarea pensiilor”, a declarat Bălan.
El consideră că ar fi bine ca liderii actualei majorități parlamentare să iasă public și să declare dacă au bani suficienți pentru plata pensiilor în anul următor.
„ Spun acest lucru după ce, în urmă cu numai câteva săptămâni, Ministerul Finanțelor Publice anunța Comisia Europeană că intenționează să înghețe salariile din sistemul bugetar. Să sperăm că nu s-au gândit niciun moment să sacrifice și standardul de viață al pensionarilor”, a argumentat deputatul.
Potrivit lui Ioan Bălan, majorarea punctului de pensie nu este nicidecum o opțiune, ci o obligație majoră a oricărui guvern și a oricărui partid politic.
„Atâta vreme cât, de la 1 ianuarie 2019, ne așteaptă alte și alte scumpiri, generate în principal de proasta guvernare, de măsurile absurde și anti-economice, de lipsa acută a investițiilor și de majorarea accizelor, cred cu tărie că pensionarii, categoria socială cea mai vulnerabilă la scumpiri, trebuie să fie protejată împotriva creșterii accelerate a prețurilor. Guvernul PSD-ALDE să înceteze de îndată să mai șantajeze pensionarii că nu vor avea pensii mai mari dacă nu vor fi ei la guvernare! De șase ani de când conduc România au demonstrat că i-au păcălit constant și pe angajați și pe pensionari. Dacă ar fi vrut să le schimbe viața în bine, au avut suficient timp să demonstreze că pot și că vor! Din păcate, au demonstrat numai contrariul”, a conchis Ioan Bălan. (T.B.)
Intră acum și în grupul de