Fost europarlamentar sucevean despre situația din Marea Britanie: S-ar putea miza pentru o resetare a jocului, alegeri anticipate, referendum și ulterior rămânerea Marii Britanii în spațiul comunitar


Intră acum și în grupul de

Fostul europarlamentar de Suceava Cătălin Nechifor, deputat Pro România, a apreciat, miercuri, într-un comentariu la solicitarea News Bucovina, după ce Camera Comunelor a respins acordul de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, că situația are mai multe necunoscute și că s-ar putea miza pentru o resetare a jocului, alegeri anticipate, referendum și ulterior rămânerea Marii Britanii în spațiul comunitar.

„Într-adevăr, s-a spus că democrația este cea mai rea formă de guvernământ, cu excepția tuturor celorlalte forme care s-au mai încercat de-a lungul timpului”, l-a citat Nechifor pe Winston Churchill care a făcut această declarație în timpul celui de al doilea mandat de prim-ministru, din partea conservatorilor, cei care pierduseră alegerile generale în 1945, după ce tot el trecuse, cu succes, națiunea britanică prin cel de al doilea război mondial.

„În situația în care nu s-ar depune moțiune de cenzură, să vedem ce ar putea spune azi Theresa: May resign, Not resign or Will resign, cea care este premier tot din partea conservatorilor și care a avut de dus un mandat dificil, poate cel mai dificil în ultimii 70 de ani”, susține fostul eurodeputat.

El consideră că Theresa May nu are foarte mult spațiu de manevră după ce, intrată în febra BREXIT-ului, Marea Britanie a înregistrat marți seara un vot categoric în Camera Comunelor – 202 voturi pentru, 432 împotriva acordului negociat de guvernul May pentru ieșirea din Uniunea Europeană, asta după ce, în 2016, referendumul s-a tranșat în favoarea ieșirii, cu o foarte mică diferență, procentul fiind de 51,9%.

„Teoretic, până luni, Theresa May ar trebui să vină cu un nou plan și dacă am gândi în logica dâmbovițeană, am fi tentați să mergem pe ideea că, vezi Doamne, trebuie asigurată stabilitatea, că ar trebui gestionată ieșirea din criză, că ar trebui să se facă apel la calm și rațiune”, a arătat deputatul Pro România.

Nechifor spune că, o variantă ar fi ca prim-ministrul britanic să își depună mandatul, nu doar pentru faptul că nu a reușit să convingă membrii parlamentului să voteze pentru acord, ci și pentru faptul că în acest moment opinia publică britanică ar putea să își fi schimbat într-o oarecare măsură intenția asupra ieșirii Marii Britanii din UE, iar demisia Cabinetului ar trebui urmată de declanșarea alegerilor anticipate și, de ce nu, de organizarea unui nou referendum, așa încât politica Marii Britanii să fie pusă în acord cu voința poporului mai ales că unele sondaje dau 54% pentru rămânerea în UE.

Potrivit lui Nechifor, întrebarea care se pune, este care variantă ar fi mai bună pentru România pentru că doar asta ar trebui să intereseze și pentru că avem Președinția rotativă a Consiliului UE și ar trebui să avem și inițiativa.

„Cel mai prost scenariu ar fi ieșirea din Uniune fără acord. Pentru cei peste 411 mii de români din UK (date oficiale) ar fi rău, din perspectiva libertății de circulație, în primul rând. Pe de altă parte, renegocierea acordului ar lungi boala, iar timpul se scurge, așa cum scria aseară Jean Claude Juncker pe twitter. Iar finalul de mandat al Parlamentului și Comisiei nu prea permite spațiu de manevră, în plus, toți sunt ca și intrați în campania electorală. Ar mai putea fi luată în calcul prelungirea termenului de ieșire, de la 29 martie, undeva, mai încolo. Dar ce se întâmplă dacă se întinde peste noul mandat european? Ar trebui ca britanicii să aibă noi membri aleși ai parlamentului. Este posibilă prelungirea mandatului actualului legislativ european? Poate fi luată în calcul o situație de forță majoră? Greu de crezut”, explică fostul eurodeputat.

El crede că s-ar putea miza pentru o resetare a jocului, alegeri anticipate, referendum și ulterior rămânerea Marii Britanii în spațiul comunitar.

„Să nu uităm că ei au fost fondatori și că au și dus una dintre cele mai grele bătălii din timpul celui de al doilea război mondial. Și dacă referendumul ar spune din nou da pentru BREXIT?Ei? Aici e aici! Revenim la citatul din Churchill!”, apreciază deputatul Pro România.

El observă că mai este o controversă: Poporul a ales „Da” în 2016, iar Parlamentul britanic nesocotește aceea voință.

„Aici e mai greu, dar aș da un exemplu și la noi: nu s-a pus în operă referendumul din 2009 pentru parlamentul unicameral de 300 de membri”, a conchis Nechifor. (T.B.)


Intră acum și în grupul de