Deputatul Angelica Fădor: Efectele Legii recursului compensatoriu au generat o stare de temere în țară. Cei care au fost condamnați pentru fapte cu violență nu trebuie să beneficieze de recursul compensatoriu. PNL va iniția un proiect în acest sens


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava Angelica Fădor a declarat, miercuri, că situațiile constatate în urma aplicării recursului compensatoriu arată că temerile exprimate de liberali au fost întemeiate și de aceea ar trebui ca perosoanele condamnate pentru fapte cu violență să nu poată beneficia de acest tip de reducere a pedepsei.

Ea a spus că există o stare de temere în țară, de nesiguranță, pentru că foarte sunt multe persoane care au suferit după ce au fost victime ale foști condamnați care au beneficiat de Legea recursului compensatoriu.

Fădor a explicat că potrivit datelor transmise de Administraţia Naţională a Penitenciarelor referitor la eliberările datorate recursului compensatoriu, că, în perioada 2014-2018, dintr-un total de 14.402 deţinuţi care au beneficiat de prevederile legii, 11.851 au fost eliberaţi condiţionat, iar restul de 2.551 au fost eliberaţi la termen.

Deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, a anunțat că parlamentarii liberali vor promova o inițiativă legislativă prin care cei care comit infracțiuni cu violență, omor, tentativă de omor, tâlhărie sau viol să nu mai beneficieze de prevederile Legii 169/2017, privind regimul compensatoriu.

Ea a menționat, citând aceeași sursă oficială, că din totalul persoanelor puse în libertate, beneficiare ale prevederilor Legii 169/2017, 724 au revenit în penitenciar, reprezentând un procent de 5,02% din totalul beneficiarilor recursului compensatoriu.

„Sute de români au căzut victime violențelor acestor persoane eliberate înainte de termen și care au comis crime, tentative de omor, violuri sau tâlhării”, a subliniat deputatul liberal sucevean.

Ea a explicat că proiectul inițial al Legii regimului compensatoriu a fost depus de fostul ministru tehnocrat Raluca Prună și prevedea reducerea cu trei zile a pedepsei pentru fiecare lună de condamnare executată cu excepția celor care au comis fapte cu violență, dar  a fost preluată de actualul ministru al Justiției, Tudorel Toader, care a dublat de la trei la șase zile de reducere a pedepsei pentru fiecare lună executată și aplicabilă tuturor condamnaților.

”De fapt, această lege a fost votată de majoritatea PSD-ALDE pentru ca, pe lângă hoți, violatori, criminali și tâlhari să scape și corupții lor”, a declarat Fădor.

Ea a anunțat că PNL a inițiat un proiect de lege pentru ca cei care au comis fapte cu violență să nu beneficieze de recursul compensatoriu și că cei care doresc pot semna o petiție de susținere pe site-ul PNL. (T.B.)


Intră acum și în grupul de