Intră acum și în grupul de
Liderul Partidului Verde Suceava, Dan Acibotăriță, a lansat, duminică, un scenariu care ar putea shimba tot jocul politic pentru alegerile locale din 2020: managerul Spitalului Județean Suceava, Vasile Rîmbu, ar urma să candideze la funcția de primar din partea PNL-CD.
Într-un comunicat de presă, Acibotăriță scrie că a observat că în județul Suceava funcționează, de ceva timp, numai două lucruri: aeroportul și mai ales spitalul, iar restul nu mai există.
„Se zvonește că managerul Spitalului Județean de Urgență ”Alcatraz cel Nou” de la Suceava se pregătește să candideze în anul 2020 pentru funcția de primar din partea PNL-CD, iar profesor în politică îi este chiar președintele CJ Suceava. O fi adevărat sau nu, asta va rămâne de văzut!”, menționează Acibotăriță.
De menționat este că Vasile Rîmbu a fost întrebat de mai multe ori în ultimul an dacă intenționează să candideze în alegeri, iar de fiecare dată a infirmat o asemenea posibilitate.
De remarcat este că liderul verzilor suceveni face precizarea că acesta va fi candidat al PNL-CD, ceea ce pare a fi ramura creștin-democrată din PNL, un grup despre care vorbea în decembrie 2017 deputatul liberal Cezar Preda:
„Am să-mi fac un cadou de sărbători, am să-mi deschid un grup în cadrul Partidului Naţional Liberal numit grupul creştin-democrat/grupul conservator. Pentru că eu nu sunt nepotul lui Brătianu, eu sunt membru al Partidului Naţional Liberal dar eu nu sunt de doctrină liberală, iar eu activez în Partidul Popular European.
Eu nu pot să îi mint şi pe ei, nu pot să mă duc la ei să le spun că la mine este un libertinism, eu sunt liberal pur-sânge. Eu nu sunt liberal pur-sânge, la mine valorile erau aşa când am intrat în politică: era creştin-democraţia, avea biserica, familia, autoritatea locală, economia socială prin solidaritate socială. Asta e doctrina mea şi în interiorul PNL nimeni nu are dreptul să mi-o ia şi am să văd, în momentul în care voi deschide grupul, câţi din Partidul Naţional Liberal vor veni în grupul acesta. Câţi sunt creştin-democraţi în PNL.
Trebuie să terminăm cu această răfuială în care toţi foştii PDL-işti sunt aruncaţi afară! Se apără minorităţile naţionale şi eu nu pot să mă apăr într-un partid al cărui membru sunt în Uniunea Europeană, în Partidul Popular European? Asta este dorinţa mea şi aşa o să fac”, a spus Cezar Preda, într-o întâlnire cu presa.(N.B.)
Intră acum și în grupul de