Intră acum și în grupul de
Vicepreședintele Pro România deputatul de Suceava, Cătălin Nechifor, și-a exprimat, marți, nemulțumirea că Ministerul Sănătății a lansat un proiect de restructurare a sistemului sanitar din regiunea nord-est, zona în care nu s-a construit un spital nou de 30 de ani, dar se dorește închiderea și celor care sunt în funcțiune.
„Pentru minister, Masterplanul nu-i bai, dar Suceava e cobai”, a spus Nechifor.
Solicitat de News Bucovina să prezinte poziția Pro România privind această reformă, Nechifor a spus că Guvernul, prin Ministerul Sănătății, a lansat în dezbatere publică un Masterplan regional de servicii de sănătate, care vizează în mod clar reducerea de activitate, reducerea numărului de paturi și de posturi medicale și chiar închiderea unor spitale din Nord Estul României, lasând primarii, în subordinea cărora se află aceste spitale, să nu mai aibă suficiente resurse financiare pentru a putea continua activitatea spitalicească, respectând condițiile impuse pentru o funcționare în conformitate cu normele medicale legale.
„Concret, așa cum s a discutat în spațiul public, spitale din Suceava, Bacău și alte județe ale Moldovei sunt propuse de minister pentru restructurare funcțională. Unități medicale din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Siret, Gura Humorlui, Bacău, Onești, Comănești, Buhuși și nu numai, sunt propuse să intre în acest Masterplan de restructurare, gândit în mod evident într-un birou de la București și trântit pe masă primarilor care nu au altă varianta decât să le închidă sau să le restructureze pentru ca să reușească să se încadreze în bugetele locale și așa insuficiente”, a spus Nechifor.
El consideră că ceea ce este de neacceptat este tocmai componenta regională.
„De ce s-a ales regiunea Moldovei pentru acest Masterplan? Ce se dorește de fapt? Totuși, în această regiune săracă trăiesc peste 3 milioane de locuitori pentru care nu s-a construit niciun spital nou în ultimii 30 de ani”, a întrebat Nechifor.
El se întreabă ce ar trebui făcut din partea opoziției pentru oprirea acestui proiect-pilot care afectează grav această zonă.
„Au făcut ceva guvernanții pentru mult trâmbițatul spital regional de la Iași? Nu! Nici măcar n-au depus proiectul la Comisia Europeană așa cum a cerut și Corina Crețu. N-au fost în stare să termine nici spitalul din Fălticeni început în 1993, la care în calitatea mea de președinte am reușit să aducem de la guvernul Ponta peste 300 miliarde de lei vechi, între 2012 și 2015, ceea ce însemna mai bine de 60% din necesarul de investit. În ultimii 3 ani nu au fost în stare să termine nici măcar cei 11% rămași din lucrare”, a spus Nechifor.
El a arătat că sucevenii s-au săturat de masterplanuri, mai avem unul din 2016, cel de Transporturi, care prevedea ca până în 2020 să circulăm pe autostrada Ungheni-Iași-Târgu Neamț și pe drumul expres Suceava-Pașcani, iar șansele sunt 0.
„Mai bine lăsați-ne așa cum suntem, ne-om descurca cum putem, cu ceai de coada șoricelului sau decoct de rostopască, dar nu ne mai luați drept cobai să ne puneți în situația în care, cu mâna noastră, să fim obligați să ne închidem spitalele de care are nevoie atâta amar de popor din regiunea de Nord Est”, a conchis Nechifor.(T.B.)
Intră acum și în grupul de