Intră acum și în grupul de
Președintele Pro România, Victor Ponta, a declarat, sâmbătă, la Suceava că actualii guvernanți „se țin cu hoția până la capăt” și că „Fondul Suveran al lui Dragnea este Fondul Jafului Național”.
El a explicat că România mai are salvate cu greu vreo 28 de „vaci” care încă trăiesc, care dau lapte cum ar fi Hidroelectrica, Portul Constanța, Aeroportul Otopeni, Imprimeria Națională, Romgaz.
„Prin acest fond național de jaf pe care îl semnează o doamnă fricoasă, doamna Dăncilă și un estatic, domnul Teodorovici, dar pe care îl conduce domnul Dragnea și domnul Vâlcov, aceste 28 de vaci vor fi duse toate într-un staul, unde nu vor fi mulse ci vor fi măcelărite.
Fostul premier a menționat că Hotărârea de Guvern prevede că șefii acestui fond se numesc pentru o periodă de 18 luni, exact până la alegerile parlamentare și sunt numiți de Ministerul de Finanțe, „de Vâlcov cu semnătura lui Teodorovici”.
„Acest fond are voie să vândă acțiuni și active fără să respecte Legea privatizării, adică direct. Toate aceste 28 de companii au fost evaluate și e în Hotărârea de Guvern, la 10 miliarde de lei, adică 2 miliarde de euro, dar numai Hidroelectrica singură face cinci miliarde. Au fost subevaluate de zece ori”, a spus Ponta.
Liderul Pro România a mai declarat că suevaluarea a fost făcută pentru că dacă vine cineva cu 10 miliarde obține 51 la sută din companii, iar ceea ce a reușit poporul român să salveze după faimoasele privatizări, după faimoasele falimente, după restructurări vor avea alți proprietari.
„28 de „vaci” sănătoase, bune, companii curățate, listate la bursă, cu profit, nu e că le mulg ei, ci că le taie și o să ne trezim cu niște proprietari din afară, nu știm cine. Din Israel, din Rusia. Atunci, domnii aceștia care se bat cu cărămida în piept la televizor ce naționaliști sunt ei sunt de fapt cei care o să ne fure și o să vândă tot ceea ce a rămas național”, a mai declarat liderul Pro România.
El a constatat că pe acest fond al jafului național vede că liberalii dorm și nu-i interesează, mai ales că e cea mai antiliberală măsură, iar USR are probleme cu corupția, iar când țara va trebui să iasă din criză rămâne fără ce mai rămăsese din economia românească cu capital românesc.
„Dacă liberalii dorm, USR se ocupă cu înscrieri de alianțe, noi cei de la Pro România ne pregătim cu constestații în instanță legate de Hotărârea de Guvern și cu plângeri penale pentru cei care semnează. Îmi pare rău că trebuie să le fac lui Dăncilă și Teodorovici pentru că sunt fraieri că semnează. Sperăm să mai salvăm ce se mai poate salva din aceste companii”, a spus Ponta.(T.B.)
Intră acum și în grupul de