Intră acum și în grupul de
Premierul României, Emil Boc (PD-L) şi ministrul Dezvoltării, Vasile Blaga (tot PD-L), vor avea joi, la Suceava, o serie de întâlniri cu autorităţile locale şi judeţene, urmând să fie discutate, printre altele, şi diverse programe europene de dezvoltare a zonei. Anunţul cu privire la vizita celor doi a fost făcut luni de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care a declarat presei că premierul Emil Boc va veni joi, în judeţul Suceava, într-o vizită de lucru, în cadrul căreia se va întâlni cu reprezentanţii administraţiei judeţene şi locale, cu care va discuta despre susţinerea unor programe europene de dezvoltare a judeţului şi zonelor învecinate.
Şeful executivului judeţean sucevean a mai spus că, totodată, la Suceava va veni şi ministrul Dezvoltării, Vasile Blaga, care va semna cu autorităţi din Suceava şi Botoşani, contracte de finanţare a unor investiţii de reabilitare a unor drumuri judeţene prin Programul Operaţional Regional (POR), dar şi proiecte de infrastructură municipală cu administraţiile din Fălticeni şi Botoşani. Emil Boc a vizitat ultima oară Suceava în campania electorală pentru alegerile generale. La acea vreme, singurul lider naţional al PD-L care nu s-a prezentat la datoria electorală a fost Vasile Blaga.
Intră acum și în grupul de