Senatorul PNL de Suceava Daniel Cadariu: PSD dă 50 de milioane de euro partidelor politice, dar nu găsește 7,8 milioane de euro pentru a subvenționa lemnul de foc necesar populației


Intră acum și în grupul de

Senatorul PNL de Suceava Daniel Cadariu susține că PSD refuză să sprijine subvenționarea lemnului de foc pentru populație prin scăderea TVA de la 19 la 9 la sută în condițiile în care în ultimii ani prețul lemnului de foc a explodat, dar că alocă 50 de milioane de euro partidelor politice.

„Senatul a respins inițiativa legislativă pe care am depus-o privind reducerea prețului la lemnele de foc pentru populație prin scăderea TVA de la 19% la 9%. De prevederile acestui proiect urma să beneficieze mai bine de o treime din populația României, mai exact patru milioane din cele opt milioane de gospodării ale țării”, a spus Cadariu.

El a arătat că pentru cele 2,2 milioane de metri cubi de lemn de foc necesare încălzirii populației la un preț mediu de 170 de lei/mc, efortul bugetar prin diminuarea TVA de la 19% la 9% ar fi fost de 37,4 milioane de lei adică 7,8 milioane de euro, în condițiile în care PSD a alocat pentru subvenționarea partidelor nu mai puțin de 50 de milioane de euro.

„În ultima perioadă, actuala guvernare a generat încă o criză, cea a lemnului de foc. Populația este practic împiedicată, prin meandrele legislative și prețul inaccesibil, să poată avea acces la lemnul de foc. Guvernanții actuali au promis în repetate rânduri că vor rezolva problema, dar nu au făcut nimic, nici în acest caz. Prin actualele norme legislative se încalcă prevederile Codului silvic care stabilește că lemnul trebuie să ajungă în mod prioritar la populație, pentru asigurarea nevoilor de bază. Prețul lemnului de foc pentru populație a devenit mai mare decât prețul lemnului pentru industrie. În România, din 8 milioane de gospodării, aproape jumătate se încălzesc iarna cu lemne de foc”, a menționat senatorul liberal sucevean.

El a explicat că legislația în acest domeniu este atât de stufoasă, încât a creat confuzie şi a bulversat întreg sectorul forestier. 

„Lemnul de foc pentru populație, la care face referire acest proiect de lege este cel prevăzut în Anexa I a Regulamentului (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului, unde se aplică dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn şi produse din lemn – lemn de foc sub formă de trunchiuri, butuci, ramuri, vreascuri sau sub forme similare; lemn sub formă de așchii sau particule; rumeguș, deșeuri și resturi de lemn, chiar aglomerate, sub formă de butuci, brichete, pelete sau forme similare”, a subliniat Cadariu.

Potrivit acestuia, statisticile EUROSTAT arată că lemnul pentru foc în statele membre au cote de TVA variabile, cum ar fi: Belgia 6%, Luxemburg 8%, Polonia 8%, Franța 10%.

Cadariu subliniază că propunerea sa legislativă este în concordanță cu Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, unde la Articolul 122, este prevăzut că ”Statele membre pot aplica o cotă redusă livrărilor de plante vii sau de alte produse de floricultură, inclusiv bulbi, rădăcini și produse similare, flori tăiate și frunze ornamentale, și livrărilor de lemn folosit ca lemn pentru foc.

„Consider că diminuarea de la 19% la 9% a taxei pe valoare adăugată a lemnului de foc pentru populație va avea o consecință directă în reducerea cheltuielilor cu utilitățile în gospodăriile populației, ceea ce ar avea un plus valoare prin venituri suplimentare în asigurarea creșterii nivelului de trai”,a adăugat senatorul sucevean.

El a precizat că propunerea legislativă a fost înaintată spre dezbatere Camerei Deputaților ca și cameră decizională.(N.B.)


Intră acum și în grupul de