Ioan Bălan îl întreabă pe ministrul Turismului când se vor finanța investițiile din județul Suceava, de la Aqua Park la Gura Humorului la domeniul schiabil din Munții Călimani, prevăzute încă din 2017 în Masterplanul investițiilor în turism


Intră acum și în grupul de

 Aqua Park în orașul Gura Humorului, realizare pârtie de schi artificială – schi pe timp de vară, sanie-tobogan și tubing în orașul Gura Humorului; amenajarea unui parc de tip „Adventure” în comuna Sucevița; amenajarea unei pârtii de schi în comuna Sucevița; construirea unui patinoar în comuna Sucevița; domeniu schiabil în Munții Călimani, în comuna Șaru Dornei; dezvoltarea domeniului schiabil în municipiul Vatra Dornei; creșterea atractivității stațiunii turistice Vatra Dornei prin optimizarea și creșterea rețelei de producere a zăpezii artificiale în municipiul Vatra Dornei, dar și creșterea calității serviciilor turistice în Bazinul Dornelor prin amenajarea posturilor de salvamont, municipiul Vatra Dornei, sunt câteva dintre investițiile prevăzute în Masterplanul investițiilor în turism aprobat în anul 2017 și care nu au început, arată deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan într-o interpelare adresată ministrului Turismului, Bogdan Trif.

Deputatul liberal sucevean menționează  că toți miniștrii care au condus Ministerul Turismului în ultimii 7 ani au declarat public că vor susține investiții publice consistente în turim, în special în Bucovina.

„Argumentele pentru susținerea unor investiții guvernamentale în domeniul turismului în acestă regiune sunt multiple: unicitatea mănăstirilor din Județul Suceava; generozitatea reliefului care permite dezvoltarea turimului montan și a pârtiilor de schi; înzestrarea naturală deosebită, care permite turism de cea mai înaltă calitate. În anul 2017, Guvernul a probat o hotărâre (H.G. nr. 558/2017 privind aprobarea Programului pentru dezvoltarea investițiilor în turism – Masterplanul investițiilor în turism – și a criteriilor de eligibilitate a proiectelor de investiții în turism) în care au fost incluse o serie de obiective de investiții la nivelul județului Suceava”, arată Bălan.

El precizează că în decembrie 2018, Guvernul a adoptat o nouă hotărâre (Hotărârea Guvernului nr. 1.022/2018), deoarece realizarea investițiilor în turism a înregistrat un eșec total pentru că doar  un singur proiect la nivelul întregii țări a primit avizul Consiliului Tehnico – Economic al Ministerului Turismului.

„Realizarea, într-o primă etapă, a acestor obiective de investiții ar fi deosebit de importantă pentru economia județului Suceava și pentru crearea de noi locuri de muncă bine plătite”, îi spune Bălan ministrului.

El  îl întreabă pe Bogdan Trif  care este bugetul total alocat în anul 2019 pentru realizarea obiectivelor de investiții cuprinse în  H.G. nr. 558/2017 și care este valoarea totală pe care o pot solicita administrațiile locale din județul Suceava în anul 2019 pentru proiecte de investiții în turism de importanță locală.

„Având în vedere că prin H.G. nr.1022/2018 Guvernul a modificat și relaxat criteriile de finanțare a investițiilor, vă solicit să precizați dacă Ministerul a informat fiecare administrație publică cuprinsă în MasterPlanul investițiilor pentru turism și dacă Ministerul Turismului a asigurat suportul tehnic pentru ca primăriile să poată depune proiecte mature, eligibile, ca să atragă finanțarea și să realizeze investițiile”, mai cere Ioan Bălan.(T.B.)


Intră acum și în grupul de