Intră acum și în grupul de
Fostul președinte al Consiliului Județean Suceava, deputatul Pro România Cătălin Nechifor, a declarat, vineri, într-o conferință de presă că proiectul de modernizare a drumului Suceava-Iași inițiat de el împreună cu Cristian Adomniței, fost președinte PNL al CJ Iași, este întârziat foarte mult și că nu s-au păstrat elementele de siguranță suplimentare care sunt absolut necesare și folosite în țările din vestul Europei
El a spus că este obligat să-și apera munca din perioada când a fost președinte de Consiliu Județean și că le este dator și angajaților din Consiliul Județean Suceava care au lucrat pentru proiectele județului.
Nechifor s-a întrebat de ce actualul președinte al CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că a preluat un proiect încâlcit în condițiile în care era totul pregătit, iar nici nici astăzi nu s-a turnat un centimetru de asfalt.
Nechifor a spus că acest proiect a fost inițiat de el împreună cu președintele liberal de atunci al CJ Iași, Cristian Adomniței, iar în toamna anului 2013, la Dolhasca, amândoi au stabilit cea mai bună formulă de modernizare a acestui drum care să avantajeze locuitorii din ambele județe, astfel încât în 2014 a fost semnat acordul de asociere între județe.
El a explicat că a pornit încă din 2013 acest proiect pentru că urma finanțarea europeană 2014-2020 și că trebuiau inițiate procedurile astfel încât procedurile să fie depășite într-un timp rezonabil, iar lucrările să fie începute cât mai repede.
Nechifor a precizat că în mandatul său proiectul a fost aprobat de Consiliul de Dezvoltare Regională Nord Est, apoi a fost aprobat la finanțare și că în 2016, în noiembrie, a fost contractat.
„L-am auzit ieri pe Gheorghe Flutur spunând că proiectul este încâlcit. Cum adică e încâlcit? Ce vrei mai mul? Să ai proiect pe masă, să ai asocierea prin consiliile județene disponibilă, să ai o viziune complet modernă de dezvoltare, să aduci soluții care sunt în vestul Europei, să ai mură-n gură și acum vii să te plângi, au trecut trei ani de atunci, și vii și acuzi pe cei dinainte. Tot noi suntem vinovați că de trei ani, administrator PNL de județ cu Guvern PSD, să arăți că nu ai fost în stare să faci un centimetru de drum? ”, a declarat Nechifor.
El a arătat că după trei ani Consiliul Județean Suceava a început procedurile de selecție pentru execuția lucrărilor și s-a întrebat când vor fi acestea făcute în condițiile în care licitația poate dura foarte mult timp și că un proiect lansat în 2014 nu va fi finalizat nici în 2020.
Mai mult, Nechifor crede că „încâlceala” la care se referea Gheorghe Flutur este legată de faptul că proiectul presupunea ca la intrările și ieșirile din localități erau prevăzute insule de calmare și cu avertizoare acustice.
El a spus că Suceava este județul cu cele mai multe accidente rutiere mortale și că, pentru a preveni, proiectul prevedea astfel de măsuri așa încât șoferul care vine cu 100 km/h spre localitate să fie obligat să încetinească și să circule cu viteză moderată în interiorul localităților pentru a nu produce accidente, așa cum se face în țări din vestul Europei.
„Ceea ce am propus eu cu Cristi Adomniței în 2014 trebuia păstrat. Cu elemente de siguranță rutieră suplimentare, cu soluții moderne pe care le găsim în vestul continentului pe care le-au tăiat. Probabil că asta a fost încâlceala. Li s-a părut ceva ciudat”, a spus Nechifor. (T.B.)
Intră acum și în grupul de