Intră acum și în grupul de
Fostul senator PSD de Suceava, Octav Cozmâncă, fost președinte executiv al PSD, a fost cooptat de fostul lider social-democrat Adrian Năstase într-un grup de salvare a PSD.
Cozmâncă a declarat pentru News Bucovina că și el consideră că situația actuală dificilă a PSD după pierderea alegerilor și după condamnarea președintelui partidului necesită un sprijin.
„Dacă acceptă sprijinul, îi ajut!”, a spus Octav Cozmâncă.
Adrian Năstase a anunțat că a inițiat un Grup de Sprijin al PSD.
„Împreună cu Octav Cozmâncă și cu alți foști și actuali lideri ai PSD, am decis să constituim Grupul de sprijin pentru actualul PSD, ținând seama de situația dificilă a partidului după alegerile europarlamentare”,a anunțat Năstase pe blogul personal.
Biroul Permanent Judeţean al PSD Suceava a decis în septembrie 2009 excluderea din partid a fostului lider social-democrat Octav Cozmâncă, după ce acesta s-a autosuspendat, din partid, motivând că PSD nu mai e un partid de stânga şi că nu are, din aprilie 2005, un lider autentic, fiind condus de “grupuri de interese”.(T.B.)
Intră acum și în grupul de