Intră acum și în grupul de
Vicepreședintele Pro România, deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, a declarat, vineri că Guvernul actual trebuie înlocuit cât mai repede pentru că țara are nevoie de un guvern mai perfomant, dar crede că șansele moțiunii de cenzură sunt mici întrucât nu a fost prezentat un program coerent care ar urma să fie pus în practică după ce Guvernul va cădea astfel încât parlamentari ai PSD și ALDE să fie convinși să voteze împotriva acestui guvern.
Nechifor a spus într-o conferință de presă că Pro România nu a semnat textul moțiunii și că parlamentarii Pro România nici nu au fost consultați asupra textului, dar că vor vota pentru moțiune.
„E absolut nevoie ca România să aibă un guvern mai performant, un guvern care să nu fie frământat de teme interne, de bătălii politice indigene însă acest lucru nu pare să fie fructificat”,a spus deputatul Pro România.
Potrivit lui Nechifor, principalul vinovat ar fi președintele Klaus Iohannis care ar fi trebuit să vină cu o soluție, să degajeze un proiect de țară și să vină cu o formulă prin care să invite eventual partidele care fac parte din opoziția actuală să vină cu un proiect conturat, coerent.
„Nu este suficient să vii cu trei foi de hârtie pe care să scrii câteva lucruri sub titlul unei moțiuni de cenzură, ci este foarte important să spui românilor ce se va întâmpla concret”, a spus Nechifor.
El a comparat votul asupra moțiunii cu aruncarea un pietroi în apă, dar că în afară că vor fi stropi de apă și câteva unde, nimic nu se va schimba.
Deputatul Pro România a apreciat că ar mai fi nevoie de circa 15 voturi pentru ca moțiunea de cenzură să fie adoptată.
„Singura variantă concretă era să convingi parlamentari PSD sau ALDE cu un proiect concret, cu candidat de premier, cu oamenii pe portofolii ministeriale”, a spus Nechifor.
El a mai spus că și o eventuală coaliție cu șase-șapte actori, partidele aflate acum în opoziție, pentru formarea unui nou guvern este o situație foarte complicată.
Nechifor a atras astenția că nici nu s-a uscat tușul pe ștampilele de vot și că a început deja scandalul politic după ce președintele PNL Ludovic Orban a vorbit de taxarea IT-iștilor, președintele USR, Dan Barna, a venit cu propunerea căsătoriilor homosexualilor, iar președintele PLUS, Dacian Cioloș, a venit cu alte propuneri.(T.B.)
Intră acum și în grupul de