Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan: Printr-o singură semnătură, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a desființat și transportul feroviar din Bucovina după ce a îngropat proiectele de autostrăzi din Moldova


Intră acum și în grupul de

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a cerut, marți,  ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, să anuleze imediat ordinul prin care CFR Călători a decis să anuleze, începând din data de 13 iulie 2019, zeci de curse de călători, lăsând zeci de mii de oameni într-o izolare totală.

Potrivit lui Bălan, Răzvan Cuc a intrat într-o competiţie cu toţi foştii miniştri ai transporturilor de până acum şi vrea cu orice preţ ca el să fie denumit groparul infrastructurii de transport din România.

Parlamentarul liberal sucevean arată că eşecurile ministrului Cuc par să nu se mai termine între care sunt Autostrada Unirii care a rămas tot pe hârtie, neînceperea construirii Drumului expres Suceava-Bucureşti, nefinalizarea variantei ocolitoare a municipiului Suceava și lipsa de investiții la infrastructura feroviară ce are termenul de utilizare depăşit de zeci de ani.

„În loc să construiască şi să modernizeze infrastructura rutieră şi feroviară cu banii gratuiţi de la Uniunea Europeană, Guvernul pune panouri cu ”atenţie la gropi” şi anulează circulaţia pentru zeci de trenuri de călători, deoarece CFR călători este în colaps financiar. Sărăcia şi subdezvoltarea din Bucovina provin tocmai din lipsa unei infrastructuri de transporturi rapide şi sigure”, a spus Ioan Bălan.

Deputatul sucevean arată că nu știe dacă Răzvan Cuc urăşte Bucovina sau este doar un incompetent dovedit.

„Altfel nu îmi explic cum de a fost de acord cu ordinul prin care din 13 iulie se vor anula zeci de trenuri de călători. Vor fi afectaţi românii din tot nordul ţării, de la Botoşani, Dorneşti, Dărmăneşti, Ungheni Prut, Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Cacica, Vatra Dornei, Ilva Mică şi până la Târgu Neamţ, Paşcani şi Tecuci. Practic, cea mai mare parte a trenurilor de călători este anulată printr-o sigură semnătură, lăsând oamenii fără posibilitatea de a se mai deplasa”, a spus Bălan.

Potrivit acestuia, Răzvan Cuc nu ştie că trenurile de călători asigură naveta pentru zeci de mii de oameni care merg la serviciu cu trenul şi care nu au maşini personale, autobuze regulate sau alte posibilăţi.

„Lui Răzvan Cuc nu-i pasă că ei îşi vor pierde locul de muncă pentru că nu vor avea cu ce să mai meargă la lucru. Cuc nici nu ştie şi nici nu-i pasă că mii de elevi merg de la sat la oraş cu trenul, ca să studieze la liceu, şi că fără aceste curse îi condamnă să nu mai aibă cu ce merge la şcoală. Cu aroganţa cu care deja ne-a obişnuit, Cuc aruncă tot nordul Moldovei într-o izolare profundă şi contribuie încă o dată la subdezvoltarea celei mai sărace regiuni din Uniunea Europeană”, a declarat Bălan.

Deputatul PNL de Suceava a cerut ministrului Răzvan Cuc să anuleze imediat „ordinul toxic” prin care desfiinţează cursele regulate pentru zeci de trenuri de călători în Bucovina.

„Răzvan Cuc să nu ezite niciun moment şi să-l demită pe cel care a avut o asemenea iniţiativă dezastruoasă. Dacă a fost iniţiativa sa, atunci să-şi dea chiar el demisia! Dacă PSD şi ALDE nu-l vor demite pentru a doua oară în mai puţin de doi ani pentru incompetenţă, atunci ne putem lua adio de la orice proiect de modernizare a infrastructurii în Moldova, dar şi de la fondurile europene cu care ar fi trebuit să construim autostrăzi şi căi ferate rapide”, a conchis Ioan Bălan.


Intră acum și în grupul de